Pe 2 noiembrie, creștinii fac pomenirea morților, zi cunoscută și sub denumirea de Moșii de Toamnă. Este o sărbătoare pentru credincioși, care până când se prăznuiesc Sfinții Mihai și Gavriil, pe 8 noiembrie, țin cont de anumite tradiții.
Această sărbătoare se ține de către credincioși prin rugăciune. De asemenea există foarte multe tradiții dar și superstiții legate de pomenirea morților. Una dintre acestea trebuie respectată chiar din Ajun, iar cei care nu respectă această supersiție se spune că vor avea parte de mult ghinion și păcat.
Sâmbătă gospodinele merg la biserică și duc cu ele colaci, colivă, precum și lumânări și tămâie la Sfânta Liturghie. Până pe 8 noiembrie creștinii aprind lumânări și tămâie lângă crucea celor plecați dintre noi și se dau pomeni celor necăjiți.
Superstiția de care trebuie să țină cont toată lumea spune că toate pregătirile pentru Moșii de Toamnă se fac încă din Ajun, de vineri, fiind mare păcat să nu ai toate lucrurile gata pentru a fi duse la biserică.
Alte tradiții din străbuni legate de Ajunul Moșilor de Toamnă se referă la faptul că nu este bine să mergi la fântână ori să treci printr-o răscruce de drumuri izolate. Conform tradiției, pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele. Oricine nu ține cont de acest lucru va avea ghinion tot anul. Nu în ultimul rând, tradiția mai spune că nu este bine să faci vizite pentru a-ți merge bine tot anul.