Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 1.808.332 de pasageri şi 19.411 mişcări de aeronave. Faţă de aceeași perioadă a anului trecut, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în 2015 a înregistrat o creştere relevantă, de 15,5%.
Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european.
Astfel, în primele trei luni ale anului 2015, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 12,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În anul 2014, cele două aeroporturi ale Capitalei au fost tranzitate de 8.321.858 de pasageri, numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) ridicându-se la 102.048.
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii. În anul 2014, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene, Ryanair şi Air Baltic.