Trafic fluent pe toate drumurile naționale în această dimineață

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că în această dimineață nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme semnificative privind fluenţa traficului pe arterele principale.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia rutieră este însă interzisă pe două drumuri naţionale, respectiv: DN67C Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, pe tronsonul kilometric 34 – 60 şi DN7C Transfăgărășan, între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă, pe tronsonul kilometric 104 – 130.

Traficul rutier este restricţionat pe Podul Agigea, respectiv pe DN39 (la km 8+988), pe sensul de deplasare Agigea către Constanţa, până la data de 28 noiembrie 2017, în vederea finalizării unor lucrări de reparaţii. În această perioadă va fi interzisă tranzitarea podului cu autovehicule şi convoaie agabaritice, precum şi manevra de depăşire, iar viteza de circulaţie va fi limitată la 50 km/h pe toată lungimea podului.

Până la data de 15 noiembrie 2017, circulaţia rutieră pe DN76 este întreruptă pe tronsoanele kilometrice 0+650 – 0+690 şi 2+415 – 2+480, în scopul lucrărilor de realizare a viaductului Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Traficul rutier se va opri zilnic, timp de 30 minute, la interval de două ore. Conducătorii auto pot folosi următoarele rute alternative: DN 7 Arad – Deva – Simeria – Simeria Veche – autostrada A1 sau autostrada A1 – nod rutier Simeria – DN 7 Simeria – Deva – Săcămaş – Arad.

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi – DJ678A – DN7 Deduleşti. 

În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov. 

În județul Olt, DN64 Caracal-Drăgășani a fost închis, începând din data de 22 iunie 2017, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 – 40, între localitățile Găneasa și Pleșoiu. Măsura a fost luată din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara. Circulația rutieră se desfășoară pe ruta DN65, km 42+400, Găneasa – Salcia – DJ677 – Pleșoiu și retur. Variantele de circulație sunt semnalizate conform normelor rutiere în vigoare. 

În judeţul Suceava, din cauza unui pod avariat de o viitură, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna, între kilometrii 23 şi 27. 

În judeţul Vâlcea, până în data de 15 noiembrie 2017, pe DN7, DN64, DN65C, DN67B şi DN74, se vor aplica marcaje rutiere, iar circulaţia se va desfăşura cu unele restricţii temporare în dreptul utilajelor (alternativ sau cu redirijare de pe o bandă pe alta).