Majoritatea produse în Asia şi vândute în principal în Africa, medicamentele false nu au principiu activ sau conţin doze prea mici de substanţe, fiind de regulă imitaţii ale unor mărci cunoscute, cu un ambalaj asemănător cu cel al produsului autentic.
"Este vorba despre un flagel care nu face decât să se agraveze, o nouă activitate a crimei organizate care se află în urma traficului de droguri, care l-ar putea depăşi", a explicat, potrivit AFP, profesorul Marc Gentilini, responsabil al programului de sănătate al Fundaţiei Chirac, care militează pe acest subiect.
Vânzarea de medicamente false ar fi generat venituri de 75 de miliarde de dolari în 2010, o cifră în creştere cu 90% în decurs de cinci ani, potrivit ONG-ului american Center for Medicine in the Public Interest. Conform unei alte organizaţii americane, National Crime Prevention Council, peste 10 la sută din medicamentele vândute în lume ar fi contrafăcute, cu maxime de până la 70% în anumite ţări.
Traficanţii au văzut în dezvoltarea vânzărilor de medicamente şi vaccinuri în ţările în curs de dezvoltare un mijloc facil – şi până în prezent fără riscuri prea mari – de a câştiga mulţi bani, a subliniat Fundaţia Chirac.