Cele patru aeroporturi sunt Otopeni, Băneasa, Timişoara şi Cluj, restul de 12 aeroporturi cumulând doar 10 la sută din traficul total de pasageri.
‘O concentrare masivă a traficului aerian se înregistrează în jurul Capitalei şi în Vestul ţării. În celelalte zone din ţară, infrastructura aeroportuală existentă nu permite operarea de către aeronave de capacitate mare. De aceea, consider că este foarte important să se acţioneze în direcţia modernizării unor aeroporturi cum ar fi cel din Iaşi sau din Târgul Mureş, pentru a facilita pătrunderea unor companii care operează cu avioane de dimenisiuni mai mari’, a declarat Aurelia Fulger.
Aceasta a menţionat, totodată, că în România activează 38 de companii aeriene, cele mai multe operând de pe aeroporturile Otopeni, Băneasa, Timişoara şi Cluj Napoca. Majoritatea zborurilor efectuate sunt reprezentate de cursele de linie, România înregistrând un număr redus de curse Charter.
‘În Bulgaria, de exemplu, numărul curselor Charter este foarte ridicat, în special datorită dezvoltării accentuate a turismului pe litoral. În ţara vecină, aeronavele aterizează în principal pe aeroporturile din Varna şi Burgas, unde traficul aerian a înregistrat o creştere puternică în ultimii ani. Spre deosebire, pe aeroportul din Constanţa traficul s-a diminuat în ultima perioadă’, a mai spus Aurelia Fulger.
În ceea ce priveşte preţul biletelor, participanţii la Forum au precizat că acesta este încă foarte mare, mai ales în ceea ce priveşte cursele interne. Spre exemplu, un bilet spre Cluj Napoca poate ajunge şi la 200 de euro, în timp ce unul pentru Madrid sau Roma, operat de companiile low cost poate fi de numai 50 de euro. O soluţie pentru scăderea preţurilor ar fi creşterea numărului de companii care operează pe aeroporturile din România.
Ca număr de aeroporturi, Românis se situează sub Polonia, unde există doar 12 aeroporturi, cu toate că suprafaţa acestui stat este cu 37% mai mare decât cea a României. Practic, în România a fost amenajat un aeroport pentru fiecare 15.000 de km pătraţi, în timp ce în Republica Moldova, Polonia şi Ungaria suprafaţa aferentă fiecărui aeroport este mult mai mare.
SURSA: Agerpres