Traficul aerian mondial de pasageri a crescut cu 4,4 % în iunie

Traficul aerian mondial de pasageri a crescut cu 4,4 la sută în iunie 2011, faţă de aceeaşi lună a anului 2010, potrivit datelor publicate de Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (IATA), transmite agenția spaniolă de presă EFE.

Tendinţa, în ceea ce priveşte traficul de pasageri, este de creştere, însă într-un ritm mai lent decât în lunile anterioare, când s-a înregistrat o revenire semnificativă după impactul produs de criza economică. Potrivit IATA, vina pentru creşterea lentă a traficului de pasageri o poartă creşterea preţului petrolului.

Traficul de pasageri la nivelul zborurilor internaţionale a crescut cu 5,9 %, în timp ce la nivelul zborurilor domestice creşterea a fost de numai 1,9 %.

Spre deosebire de zborurile de pasageri, transportul de mărfuri cu ajutorul avionului a scăzut cu 3 % faţă de iunie 2010, în ciuda creşterii cu 1,9 la sută a capacităţii pentru acest tip de transport în luna iunie.

Transportul de mărfuri nu a mai crescut din luna august a anului trecut şi se menţine încă la un nivel cu 6 % mai mic decât vârful înregistrat în iunie 2010, când simptomele crizei au început să fie din ce în ce mai puţin evidente.

America Latină este regiunea care a înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian de pasageri – de 14,3 la sută, în timp ce în Europa traficul a crescut cu 8,9 %, în Orientul Apropiat cu 6,4 %, în Asia – Pacific cu 3,3 %, iar în America de Nord cu 2,4 %.

În Africa, traficul de pasageri a scăzut cu 2,9 % faţă de luna iunie 2010.
SURSA: Agerpres