Traficul feroviar este întrerupt la această oră, după ce trenul internaţional IR 72, Bucureşti - Craiova - Timişoara - Budapesta a intrat în coliziune cu un autoturism, joi, în jurul orei 10:30, la trecerea la nivel cu calea ferată de la ieşire din staţia Gârniţa, între Drobeta Turnu Severin şi Strehaia, judeţul Mehedinţi, informează CFR Călători, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii CFR spun că, deşi trecerea la nivel cu calea ferată era semnalizată cu indicator rutier Crucea Sfântului Andrei, şoferul autoturismului s-a angajat la traversare fără să se asigure.
Cei aproximativ 120 de pasageri din tren şi personalul feroviar nu au fost în pericol, spun reprezentanţii CFR, fără a preciza ce s-a întâmplat cu şoferul sau cu eventualii pasageri au autoturismului.
‘În urma impactului, locomotiva a fost avariată, urmând ca trenul să îşi reia circulaţia cu o locomotivă de ajutor care va sosi de la Filiaşi, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat. La acest moment nu sunt alte trenuri afectate. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Se depun eforturi pentru reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, în cel mai scurt timp’, au mai arătat oficialii CFR Călători.
La rândul său, Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători, a făcut un apel către toţi conducătorii auto să respecte regulile şi avertizările la trecerile la nivel cu calea ferată, întrucât de acest lucru depinde atât viaţa lor, cât şi a pasagerilor din tren.
‘Incidente cu mijloace auto ai căror şoferi nu respectă regulile nu sunt puţine. Tragem un semnal de alarmă şi facem apel către toţi conducătorii auto să respecte avertizările/regulile de traversare la trecerile la nivel cu calea ferată şi să acorde importanţa şi atenţia cuvenită acestora. Mulţumim şi rugăm mass-media să transmită alături de noi acest mesaj. De respectarea regulilor de circulaţie depind vieţi. Vieţile oamenilor, ale celor care călătoresc în aceeaşi maşină cu ei şi, nu în ultimul rând, vieţile celor care se află în tren’, a declarat Szentes, citat în comunicat. AGERPRES