investitii Netbridge Investments care are, deocamdata, cel mai mare volum de vanzari, functioneaza ca o casa de brokeraj, revanzand spatiul publicitar din site-uri produse de terti. Boom.ro detine si site-uri proprii, acestea furnizand servicii, nu continut editorial. Este vorba de Trafic.ro, Aman2.ro, Okazii.ro etc.Imedia Network vinde reclame virtuale in site-urile proprii, motiv pentru care se considera casa de productie. Cele mai cunoscute site-uri ale Imedia sunt Bumerang.ro, Bizcity.ro, Ev
investitii Netbridge Investments care are, deocamdata, cel mai mare volum de vanzari, functioneaza ca o casa de brokeraj, revanzand spatiul publicitar din site-uri produse de terti. Boom.ro detine si site-uri proprii, acestea furnizand servicii, nu continut editorial. Este vorba de Trafic.ro, Aman2.ro, Okazii.ro etc.Imedia Network vinde reclame virtuale in site-urile proprii, motiv pentru care se considera casa de productie. Cele mai cunoscute site-uri ale Imedia sunt Bumerang.ro, Bizcity.ro, Eva.ro, Funcards.ro sau Businessromania.com.Divizia de Internet a Arbomedia are, de asemenea, un model de vanzari aparte: practic, se comporta ca un departament de vanzari extern al site-ului care detine spatiul publicitar. Cu alte cuvinte, site-urile care incheie contracte cu Arbomedia isi extrenalizeaza catre acestea serviciile de vanzari. Pe piata romaneasca de publicitate online, mai exista alte doua agentii care functioneaza ca niste case de brokeraj. Este vorba de Mirabilis Media si de Adclick/ Vodanet.Aceasta este piata. Care dintre aceste modele este insa cel mai profitabil? Dincolo de discursurile prodomo are fiecarei agentii, modelul practicat de Imedia (vanzarea spatiului publicitar din site-urile proprii) este cel mai profitabil. Banii obtinuti din vanzari raman integral in companie. Din cifra de afaceri, trebuie scazute insa costurile directe – cu personalul, mentinerea serverelor si crearea aplicatiilor. Compania care aplica modelul cel mai profitabil nu obtine, automat, cel mai mare profit. si aceasta dintr-un motiv foarte simplu: desi rata profitului este mai mare decat in cazul caselor de brokeraj (Netbridge) sau caselor de vanzari (Arbomedia), cifra de afaceri este mai mica.”Detinem aproximativ 70% din piata de publicitate online din Romania”, declara Orlando Nicoara, director de dezvoltare in cadrul Netbridge Investments. Din totalul veniturilor obtinute de Boom.ro (agentia detinuta de Netbridge), doar 15% raman in companie, restul reprezentand plati catre site-urile afiliate. Cele mai cunoscute sunt Kappa.ro, Home.ro, ProSport, Capital, Ziarul Financiar, Unica, Avantaje, Astral Email, Acasa.ro. Din banii care raman agentiei se scad costurile directe legate de personal, servere, soft, Internet.”Principalul avantaj al unei agentii care isi vinde propriile site-uri este ca toti banii din vanzari raman in companie. In plus, avand controlul asupra productiei, suntem mai flexibili in privinta solutiilor oferite”, spune Val Voicu, director la Imedia Network, companie care detine circa 20-25% din piata. Filozofia Imedia este sa vanda site-uri cu continut premium pentru nise bine definite. Cel mai ilustrativ exemplu este Eva.ro – site-ul cel mai productiv al companiei.Atunci cand ai o baza de site-uri mai mare, poti sa vinzi clientilor o audienta mai mare. Dupa o asemenea audienta alearga, in general, operatorii de telefonie mobila si producatorii de bunuri de larg consum. „Este foarte greu ca un site care are 10.000 de utilizatori unici pe luna sa fie suficient de atractiv pentru Connex, Orange sau Zapp”, comenteaza directorul de dezvoltare al Netbridge.Cei de la Arbomedia au, la prima vedere, o strategie de vanzari asemanatoare cu cea a Netbridge, insa ei functioneaza ca un departament extern de vanzari al fiecarui site partener (Rol.ro, Adevarulonline.ro, Revistapresei.ro), putand astfel sa aiba o atitudine mai obiectiva decat o agentie care isi vinde singura site-urile. „Arbomedia se afla la intersectia intereselor site-urilor si ale clientilor, ceea ce asigura o tranzactionare profesionista a spatiilor publicitare online”, afirma Doru Panaitescu, director de vanzari online la Arbomedia.Piata de publicitate online va atinge, la sfarsitul acestui an, un volum de un milion de dolari, conform specialistilor optimisti. Compania de consultanta Roland Berger Strategy Consultants a estimat tot pentru 2003 o piata de 800.000 dolari.
Publicitatea online – principalii actori
· Netbridge Investments – casa de brokeraj care detine circa 70% din piata. Are si site-uri proprii (Trafic.ro, Okazii.ro, Aman2.ro) care furnizeaza servicii, nu continut editorial.
· Imedia Network – vinde publicitate in site-urile proprii: Bumerang.ro, Bizcity.ro, Eva.ro. Majoritatea site-urilor companiei sunt de nisa, publicitatea adresandu-se unui public precis
· Arbomedia – casa de vanzari. Se comporta ca un departament de vanzari extern al detinatorului de spatiu publicitar online. Site-uri din portofoliu: Rol.ro, Revistapresei.ro, Evenimentulzilei.ro.