Astfel, în noaptea de marţi spre miercuri, începând cu ora 00.00, se va restricţiona traficul rutier în Piaţa Victoriei, pe două benzi de circulaţie ale sensului dinspre Piaţa Romană către Monumentul Aviatorilor, precum şi în Piaţa Constituţiei, două benzi de pe Bd. Libertăţii, sensul dinspre Bd. Naţiunile Unite către Calea 13 Septembrie.
De asemenea, miercuri, începând cu ora 07.00, se va restricţiona traficul rutier, până la ora 14.00, pe Bd. Kiseleff, de la Piaţa Arcului de Triumf până la Piaţa Victoriei, pe Bd. Aviatorilor, de la Piaţa Charles de Gaulle până la Piaţa Victoriei, accesul dinspre Bd. Ion Mihalache către Piaţa Victoriei, precum şi efectuarea virajului la stânga din Piaţa Victoriei către Bd. Ion Mihalache, Calea Victoriei şi Bd. Lascăr Catargiu.
Pe timpul desfăşurării marşului către Piaţa Constituţiei, începând cu ora 10.30, pâna în jurul orei 14.00, traficul rutier va fi restricţionat în totalitate, atât pe traseul de deplasare al participanţilor, respectiv Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Gh. Magheru – Bd. I.C. Brătianu – Bd. Unirii, cât şi pe toate arterele de circulaţie care acced către aceste bulevarde.
De la ora 12.00 se va restricţiona în totalitate traficul rutier, până în jurul orei 23.00, pe Calea 13 Septembrie, de la intersecţia cu Bd. Tudor Vladimirescu, pe Bd. Unirii, de la intersecţia cu Bd. Regina Maria, pe Bd. Naţiunile Unite, de la Piaţa Naţiunile Unite, pe Bd. Libertăţii, între Splaiul Independenţei şi Rond George Coşbuc, pe Str. Izvor şi pe Str. B.P. Hasdeu, de la Pod Hasdeu până la intersecţia cu Bd. Tudor Vladimirescu.
Accesul riveranilor va fi permis pe Str. Uranus şi pe Calea 13 Septembrie.
Pe momentul defluirii participanţilor se va restricţiona în totalitate traficul rutier pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Unirii şi Pod Opera, pe ambele sensuri de mers. Restricţia se va aplica în intervalul 22.00 – 23.00.
De marţi, ora 20.00, va fi restricţionată parcarea autovehiculelor în Piaţa Victoriei, Piaţa Constituţiei, alveolele de pe Şos.Kiseleff şi de pe traseul de deplasare al manifestanţilor, inclusiv pe Bd. Unirii şi Bd. Libertăţii.
Restricţiile vor fi menţinute până la terminarea activităţilor din fiecare zonă menţionată.
DGPMB le recomandă conducătorilor auto să evite deplasarea atât în zonele menţionate, cât şi în împrejurimile acestora; să evite, pe cât posibil, folosirea autovehiculelor personale în ziua desfăşurării manifestărilor publice şi să utilizeze transportul public suprateran şi subteran, pentru a evita blocajele de trafic.
DGPMB reaminteşte că mai multe confederaţii sindicale vor organiza, miercuri, în Capitală, un miting în Piaţa Victoriei, între orele 10.00 – 11.00, urmat de un marş către Piaţa Constituţiei, între orele 11.00 – 14.00 şi un miting în Piaţa Constituţiei, între orele 14.00 – 22.00.
SURSA: Agerpres
Traficul rutier va fi restricţionat miercuri ca urmare a mitingului. Află pe unde nu se circulă
25 octombrie 2010, 17:56
Ultima modificare în 25 octombrie 2010, 20:56
Traficul rutier va fi restricţionat, miercuri, în mai multe zone din Capitală, ca urmare a mitingului organizat de mai multe confederaţii sindicale, a anunţat un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook