Traficul Vodafone a crescut de zece ori în Capitală după cutermur

Traficul în reţeaua Vodafone România a crescut, după cutremurul de sâmbătă, de opt ori comparativ cu o zi obişnuită, la nivel naţional, iar în Capitală de 10 ori în cateva minute, a anunţat, luni, operatorul de telefonie mobilă. "Reţeaua Vodafone a funcţionat la parametri normali pentru o astfel de situaţie. Ceea ce s-a produs a fost o supraîncărcare a reţelei, în urma iniţierii simultane a unui număr de opt ori mai mare de apeluri, într-o perioadă foarte scurtă. Zone

Traficul în reţeaua Vodafone România a crescut, după cutremurul de sâmbătă, de opt ori comparativ cu o zi obişnuită, la nivel naţional, iar în Capitală de 10 ori în cateva minute, a anunţat, luni, operatorul de telefonie mobilă.

„Reţeaua Vodafone a funcţionat la parametri normali pentru o astfel de situaţie. Ceea ce s-a produs a fost o supraîncărcare a reţelei, în urma iniţierii simultane a unui număr de opt ori mai mare de apeluri, într-o perioadă foarte scurtă. Zonele în care utilizatorii au întâmpinat dificultăţi în apelare au fost Bucureşti, Muntenia şi parţial Moldova”, a declarat, într-un comunicat remis Mediafax, directorul tehnic al Vodafone România, Vishant Vora.

El a adăugat că Vodafone România a luat măsuri speciale de intervenţie rapidă, atât pentru a preveni indisponibilitatea reţelei, cât şi pentru decongestionarea traficului.

„Echipele formate din specialişti Vodafone şi ai furnizorilor de echipamente, Huawei şi Ericsson, au finalizat intervenţia în jurul orei 23”, a afirmat Vora.

În comunicat se precizează că traficul de mesaje scrise (SMS) a înregistrat întârzieri cuprinse între 90 de minute şi 120 minute, în anumite zone ale Capitalei.

„Traficul de date în reţeaua Vodafone a fost afectat într-o mică măsură”, se mai arată în comunicat. Vodafone România este al doilea operator local de telefonie mobilă, cu 9,65 milioane de clienţi.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter (circa 5 grade pe scara Mercalli) s-a produs, sâmbătă seară, în zona Vrancea, fiind resimţit la Bucureşti cu intensitate de 3-4 grade pe scara Mercalli. Seismul nu a produs pagube materiale.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a anunţat că va iniţia luni, 27 aprilie, un control la operatorii de telefonie, după ce ministrul Internelor, Dan Nica, a cerut preşedintelui Autorităţii, Cătălin Marinescu, să verifice cauzele disfuncţiunilor.

Sursa: Mediafax