Fotbalul românesc este în doliu! A murit Ciprian Nichita
Fotbalul românesc este în doliu! Ciprian Nichita, oficial al echipei Oțelul Galați și fost manager al acesteia, a decedat pe stadion chiar înaintea meciului de sâmbătă împotriva echipei Petrolul. Acesta ar fi suferit un infarct, cu câteva ore înainte de primul meci din 2025 al gălățenilor.
În vârstă de 51 de ani, era angajat al clubului Oțelul Galați și un membru activ al Suporter Club Oțelul Galați, fiind implicat profund în activitățile echipei.
„Cu profundă durere și tristețe, anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Ciprian Nichita, care a plecat dintre noi mult prea devreme, în urma unui infarct suferit chiar la stadion, înaintea jocului de astăzi cu Petrolul.
În aceste momente grele, suntem alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit și respectat. Odihnească-se în pace!”, au transmis cei de la Oțelul pe pagina oficială de Facebook.
Oficialii clubului au anunțat, de asemenea, că în memoria lui Ciprian Nichita, la meciul cu Petrolul va fi ținut un moment de reculegere de către toți cei prezenți pe stadion.
„În memoria lui Ciprian Nichita, înainte de startul jocului cu Petrolul, vom ține un moment de reculegere pe stadion, ca un ultim omagiu adus unui om care a însemnat atât de mult pentru noi.
Vă invităm pe toți să ne fiți alături în acest gest de respect și solidaritate”, au mai transmis ei.
La rândul său, într-un mesaj emoționant, Mihai Stoica l-a descris pe Nichita ca fiind ”cel mai bun prieten”, transmițând totodată condoleanțe familiei.
”Am pierdut cel mai bun prieten și cel mai frumos OM pe care l-am cunoscut.
Omul care a avut întotdeauna grijă de alții, punându-se mereu pe ultimul loc. Astăzi, la stadionul echipei pe care a iubit-o, Ciprian “Cipanu” Nichita s-a mutat la Domnul. Odihnească-se în pace. Sincere condoleanțe familiei…Drum lin, fratele meu, vei fi cu mine mereu…”, a scris el pe Facebook.
S-a stins și fostul fotbalist Nicolae Oaidă
Fotbalul românesc l-a pierdut recent și pe fostul internațional Nicolae Oaidă. Acesta a încetat din viață la vârsta de 91 de ani. Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat dispariția sa sâmbătă, 18 ianuarie.
De-a lungul carierei, acesta a evoluat ani buni pentru Progresul, având în palmares o Cupă a României, câștigată în sezonul 1959-1960. Nicolae Oaidă a jucat și pentru echipe de renume, precum Steagul Roșu Brașov, Locomotiva Brașov, Dinamo Brașov și Dinamo Bacău.
„Federația Română de Fotbal regretă dispariția, la vârsta de 91 de ani, a fostului internațional Nicolae Oaidă”, a transmis FRF pe Facebook.
Nicolae Oaidă a înscris 79 de goluri în peste 200 de meciuri disputate în prima ligă din România. Pe lângă performanțele la nivel de club, atacantul a reprezentat echipa națională în 7 partide, reușind să marcheze un gol pentru tricolori.
După retragerea din activitatea de jucător, Nicolae Oaidă a intrat rapid în lumea antrenoratului. Prima sa experiență ca tehnician a fost la echipa Flacăra Roșie București, în liga a treia, în sezonul 1969-1970.
În 1971, a început o carieră internațională, preluând naționala de fotbal a Libiei, unde a activat timp de doi ani. Totodată, a antrenat echipa africană Ahly Bengazi și a colaborat cu diverse cluburi din Maroc, Egipt și Liban.
Revenit în România, Nicolae Oaidă și-a continuat cariera de antrenor, conducând formații precum Mureșul Deva, Viitorul Vaslui, Progresul București, Tractorul Brașov, Jiul Petroșani și Autobuzul București. În anii următori, a ocupat diferite funcții în cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), contribuind la dezvoltarea fotbalului românesc.