Un autobuz școlar care transporta copii și părinți ce se întorceau dintr-o excursie, a plonjat într-o râpă de pe insula indoneziană Java, miercuri seară, ucigând 27 de persoane, a declarat ministerul transporturilor din țară, transmite CNN.
Trupele de căutare și salvare au declarat, joi, că șoferul autobuzului a pierdut controlul cu puțin timp înainte de prăbușire, într-o zonă din apropierea orașului Sumedang, în provincia Java de Vest.
Ministerul a declarat că autobuzul transporta elevi de liceu și părinții acestora. În urma accidentului, 39 de persoane au fost grav rănite.
Fotografiile de la fața locului arătă poziția autobuzului după teribilul accident, în timp ce iar trupele de salvare căutau mai multe victime. Operațiunea de recuperare a victimelor a fost încheiată după câteva ore.
Supriono, un oficial al agenției locale de căutare și salvare, a declarat mai târziu că eforturile de evacuare au fost finalizate, iar supraviețuitorii au fost duși la un spital din apropiere.
Cauza exactă a accidentului nu a fost imediat clară, deși ministerul a declarat că există indicii inițiale conform cărora testele tehnice ale vehiculului nu erau actualizate.
Indonezia, o țară cu risc ridicat de dezastre
Republica Indonezia este considerată o țară cu risc ridicat la dezastre naturale, fiind situată pe Inelul de Foc al Pacificului, regiune unde se produc seisme cu intensități și magnitudini dintre cele mai ridicate din lume, conform unor informări MAE.
În medie, în această țară se înregistrează zilnic un seism cu magnitudinea de peste 5 grade pe scara Richter și, lunar, 2-3 seisme cu o intensitate de peste 6 grade. Zonele predispuse la cutremure sunt Aceh, Strâmtoarea Sunda, Java de Vest, Bali, Alor, Kupang, Ambon, Nias, Bengkulu, Lampung, Lombok, Sumbawa, Sumba, Sulawesi de Vest, Sulawesi Central, Sulawesi de Nord, Mamberamo, Gorontalo și Seram. În localitățile mici, riscurile sunt amplificate și de structura deficitară a clădirilor. Cutremurele cu magnitudinea de peste 6 grade pe scara Richter pot produce tsunami.
Dintre cei peste 130 de vulcani activi, șapte sunt considerați cu un grad de risc major: Kerangetang, Anak Krakatau, Sinabung, Merapi, Semeru, Agung și Batur, ultimii doi fiind aflați pe insula Bali.
Cu privire la riscul terorist, pe teritoriul acestui stat acționează grupări teroriste, dintre cele mai active fiind Jemaah Islamiyah, Jamaah Ansharut Daulah și Mujahideen Indonesia Timur. O grupare radicală recent scoasă în afara legii este Frontul Apărătorilor Islamici.
Provinciile în care pericolul terorist este cel mai ridicat sunt Aceh, Riau, Sulawesi Central, Kalimantanul de Vest și Java de Est. În Sulawesi Central este în curs de desfășurare o confruntare armată între forțele de securitate indoneziene și gruparea Mujahideen Indonesia Timur, concentrată în regiunea Poso, transmite MAE.
Sursă foto: CNN