Tragedia care a șocat o țară întreagă. Cine sunt cele șapte persoane care și-au pierdut viața în accidentul din Iași
Ziua de 1 februarie a venit cu vești extrem de proaste pentru familiile a șapte persoane. În jurul orei șapte dimineața, un accident rutier a avut loc pe Drumul Național 28 Iași-Târgu Frumos, iar în urma coliziunii șapte persoane și-au pierdut viața.
Șașe dintre persoanele care s-au stins din viață locuiau în comuna Balș, iar localnicii spun că se cunoșteau de când erau mici și că mergeau împreună la muncă. Victimele lucrau la o firmă de construcții a șoferului autoutilitarei, Constantin Pralea. Acesta era căsătorit și avea doi copii, notează libertatea.ro.
De asemenea, primarul din Balș, Constantin Bolduț, a declarat pentru sursa anterior citată că șoferul dubiței în care se aflau muncitorii făcea renovări de case și apartamente și că lucra în acest domeniu de 15 ani.
„Este o tragedie, am fost la locul accidentului și cred că nu au avut nicio șansă când intri în coliziune cu un camion de 40 de tone. Nu mai ai nicio șansă. Cel care conducea era un prieten de-al meu, avea o firmă mică de construcții, aveau o lucrare la Iași și mergea la lucru cu cei cinci muncitori. Era băiat gospodar aici în comună, cu căsuță frumoasă, familie, cu 2 copii mici, e tragic”, a declarat Constantin Bolduț.
Mama șoferului a povestit că acesta a avut o copilărie grea, având în vedere că el a rămas orfan de tată de la vârsta de 9 ani, și că muncea din greu pentru ca fetele sale să nu ducă o viață ca a lui în cazul în care el ar urma să pățească ceva.
„Aseară am vorbit cu el și l-am întrebat doar atât – „ce faci, mamă?”. Astăzi nu am vorbit, aseară a fost ultima vorbă a lui, era venit de la muncă. Eu m-am întors din Spania de la muncă anul trecut, am aici casa mea, stau aici să nu îi supăr pe ei, nu m-am băgat în treburile lui. Avea foarte multe planuri, a rămas fără tată la 9 ani și voia să facă pentru copiii lui să nu rămână cum a rămas el, necăjit”, a spus mama șoferului camionetei.
Vestea tragică a fost aflată de la o vecină
Soția unuia dintre muncitori a povestit că aștepta ca soțul ei să o sune de la muncă, însă a aflat că acesta a decedat de la o vecină.
„Are cam un an de când mergea, aveau o lucrare la Iași, avea și contract de muncă și tot. Lucrează la o firmă de construcții de aici din sat, făceau și ei un ban, ce să facă”, a spus aceasta, potrivit sursei anterior citate.
Primarul a mai declarat că firme de pompe funebre l-au contactat și și-au exprimat dorința să suporte cheltuielile legate de înmormântări și să ajute familiile îndoliate.
„A mai fost cineva care a spus că va sponsoriza toată cheltuiala pe partea de sicrie, transportul de la IML la capelă, cineva s-a oferit să sponsorizeze masa care se face atunci la înmormântare. Vom încerca să ajutăm familiile și după, chiar pe ordinea de zi a Consiliului Local o să pun, să vedem cum îi putem ajuta… Toți erau tineri, toți cu familii, cu copii, e o problemă destul de sensibilă”, a mai spus primarul comunei, Constantin Bolduț.
Una dintre victime urma să se căsătorească
Șoferul autocamionului, care a lovit camionul, avea 30 de ani și urma să se căsătorească, spune unchiul acestuia. Primarul comunei a spus despre acesta că avea experiență în condusul mașinilor mari.
„Era un băiat deosebit, care nu a avut niciodată probleme cu mașinile. A mai lucrat pe mașini mari, a fost plecat în Anglia, s-a întors și acum lucra din nou, chiar aici la noi în comună”, a spus primarul comunei, Mihai Cocoveică.