Un accident feroviar mortal a avut loc în incinta Portului Constanța. Un bărbat de 58 de ani a murit, în noaptea de luni spre marți, într-un accident feroviar în incinta Portului Constanța, după ce a încercat să traverseze calea ferată.
Polițiști din cadrul Serviciului de Transporturi Maritime au fost sesizați, în noaptea de luni spre marți, că în incinta Portului Constanța s-a produs un accident feroviar.
Polițiștii au constatat că un bărbat de 58 de ani, care ar fi încercat să traverseze calea ferată, a fost acroșat de o locomotivă aflată în mers. În urma accidentului feroviar, bărbatul a decedat.
În acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor privind securitatea și sănătatea în muncă și neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.
Accident mortal în Caraș Severin!
Un alt accident, de data asta rutier, a avut loc pe 1 mai, în județul Caraș Severin, în localitatea Topleț. Din primele cercetări polițiștii au stabilit că în accident au fost implicate un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 60 de ani, care ar fi intrat în coliziune frontal-stânga cu un autocar înmatriculat în județul Olt.
De asemenea, în accident au fost implicate alte 2 autoturisme înmatriculate în județele Mehedinți și Dolj și o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria.
„În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 60 de ani și rănirea pasagerei dreapta față din același autoturism și a conducătorului autoutilitarei, toți cetățeni bulgari, cei doi răniți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferii nu erau băuți
Conducătorii auto implicați în accident au fost testați alcooltest stabilindu-se că nu au consumat băuturi alcoolice”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
„În urmă cu puțin timp, pe DN 6, în zona localității Topleț, limita cu județul Mehedinți, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 5 autovehicule, dintre care un autocar, 3 autoturisme și o autoplatformă.
Traficul rutier a fost restricționat în zonă timp de minute bune până la finalizarea cercetării la fața locului. În urma accidentului au rezultat cinci victime, una dintre ele fiind declarată decedată de medicul SAJ.
Două dintre victime au fost transportate la spital de echipajele venite în sprijin din județul Mehedinți, iar două au refuzat transportul la spital, a informat ISU Semenic.