Bilanţ şocant în România privind copiii dispăruţi de acasă! Potrivit datelor Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, în ultimul an s-au înregistrat 5.924 de sesizări privind minori care au dispărut de acasă.
Număr aproape dublu de sesizări în doar 5 ani
Dintre aceştia, 206 dintre ei au vârste până în 10 ani, 1.453 au vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 4.263 sunt mai mari de 14 ani.
Numărul sesizărilor dispariţiilor de copii aproape că s-a dublat în ultimii 5 ani: în 2015 erau 3.736 de sesizări, iar acum am ajuns să vorbim despre 5.924 de sesizări.
“Salvaţi Copiii România şi-a intensificat eforturile pentru a oferi sprijin psihologic părinţilor şi copiilor, atât prin intermediul liniilor telefonice, cât şi online, în această perioadă de restricţii sociale, când copiii au fost expuşi atât formelor de hărţuire online, cât şi abuzurilor domestice.
Este vital să le observăm comportamentul şi să intervenim prompt”, transmite Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al organizaţiei “Salvaţi Copiii” România.
Care sunt principalele motive pentru care copiii fug de acasă?
Principalele motive pentru care copiii îşi părăsesc familia sau centrele de ocrotire sunt:
- neglijarea şi lipsa de supraveghere din partea adulţilor responsabili;
- conflictele repetate din familie;
- abuzurile asupra copiilor, fizice şi/sau emoţionale;
- lăsarea lor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparţinătorilor legali la muncă în străinătate;
- blocaje în comunicarea cu părinţii, cu precădere în situaţii dificile;
- abandonul şcolar şi influenţa/presiunea anturajului;
- consumul de alcool şi substanţe halucinogene;
- situaţia economică precară a familiei.
Nici pandemia nu a încetinit acest fenomen la nivel european
La nivel european, circa 200.000 de copii dispar în fiecare an. Din păcate, singurul raport la nivel european cu date de la autorităţile naţionale este depăşit şi cuprinde date statistice de acum aproape 10 ani. Din acest motiv, Missing Children Europe colectează şi analizează date de la liniile telefonice directe pentru copiii dispăruţi şi reţeaua de mediatori familiali transfrontalieri, potrivit adevarul.ro.
Nici pandemia nu a oprit acest fenomen tulburător: în 2020, s-a înregistrat o creştere cu 17% a cazurilor raportate la la nivel european la linia de asistenţă telefonică 116000. Este vorba despre 42.662 de apeluri care au vizat 8.857 de cazuri.
Majoritatea cazurilor noi, respectiv 56%, s-au referit la fugari, apoi un procent destul de mare au fost răpiri de către părinţi şi o mică parte din cazurile raportate, respectiv 3,6%, se referă la copii dispăruţi prin migraţie.