Un tânăr de doar 23 de ani s-a aruncat în fața trenului

Un tânăr de doar 23 de ani s-a sinucis în noaptea de joi spre vineri dimineață. Acesta s-ar fi aruncat în faţa unui tren din localitatea Horia, judeţul Neamţ. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, tânărul a venit cu mașina personală până la gară, a parcat maşina în zona unei societăţi comerciale aflate în apropierea căii ferate şi apoi a sărit în faţa trenului.

În urma nefericitului incident, circulaţia feroviară a fost blocată aproximativ 45 de minute. Din fericire, însă, niciun pasager din tren nu a fost rănit. Poliţiştii din Horia continuă cercetările în acest caz, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, relatează Agerpres.

„În urma cercetărilor preliminare efectuate de poliţişti a rezultat că trenul Interegio, care circula pe ruta Bucureşti – Suceava Nord, ar fi surprins şi accidentat un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Trifeşti, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire, echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul tânărului”, a declarat subinspectorul Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Fiul unui procuror cunoscut din România și-a pus capăt zilelor

Din nefericire, aceasta nu este singura tragedie care a avut loc în România în ultima vreme. Vă amintim că, recent, fiul unui procuror cunoscut din Constanța s-a împușcat cu o armă de foc. Teodor Niță, tatăl lui, a apelat disperat la serviciul de urgență după ce fiul lui i-a trimis un mesaj de adio pe telefonul mobil în care l-a anunțat că își va pune capăt zilelor.

Tânărul a fost resuscitat de echipajele medicale, a fost intubat, ventilat și dus la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Glonțul a intrat și e ieșit prin craniul lui. Din nefericire, acesta a murit la spital, lăsând în urma sa o soție însărcinată și un copil de doar patru ani.

Potrivit Antenei 3 CNN, bărbatul respectiv și-a tras un glonț în cap chiar cu arma tatălui său.

„Poliţiştii Secţiei 3, dar şi criminalişti şi poliţişti de investigaţii criminale s-au deplasat la faţa locului, pentru efectuarea cercetării la faţa locului, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Concomitent, la faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale SMURD din cadrul I.S.U. Dobrogea al judeţului Constanţa, respectiv un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă. Persoana în cauză prezenta semne vitale, fiind transportată de urgenţă la spital”, a anunţat, recent, IPJ Constanţa.

Fiul lui Teodor Niță, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, avea 31 de ani, este însurat, iar soția lui este însărcinată pentru a doua oară. Teodor Niță a devenit cunoscut la nivel naţional pentru lupta pe care a început-o împotriva deşeurilor care ajung ilegal în România din alte state.

Se pare că bărbatul a recurs la acest gest disperat din cauză că avea probleme în casnicie. Soția lui l-ar fi părăsit, luând cu ea și copilul lor de numai patru ani. De disperare, bărbatul a decis să își pună capăt zilelor.