Victor Ciutacu a făcut o analiză obiectivă a evenimentelor recente care au zguduit România. El a vorbit de tragedia fetei care, după ce a absolvit bacalaureatul, a plecat într-o excursie pe munte. Acesta a fost ucisă de un urs pe un traseu turistic marcat. Tragedia a afectat puternic opinia publică.

Şi jurnalistul s-a întâlnit cu un urs, cu ceva timp în urmă, chiar în oraşul Sinaia.

Victor Ciutacu a spus că, în mod natural, indignarea și revolta sunt mari față de situația în care legislația românească pare să aprecieze mai mult viața urșilor decât pe cea a oamenilor.

Victor Ciutacu, analiză asupra tragediei din Bucegi

El a amintit, însă, că sunt voci care susțin altă perspectivă. Acestea consideră că tânăra decedată este de vină pentru propria sa moarte.

„O țară întreagă urmărește înmărmurită tragedia fetei care, după ce a luat bacalaureatul, a plecat pe munte. Unde a mâncat-o ursul. Pe un traseu turistic marcat ca atare. Sigur că orice om normal la cap nu poate să facă altceva decât să se indigneze.

Și să se revolte că în România viața urșilor e mai prețuită prin lege decât cea a oamenilor. Există, evident, și o altă categorie, rezisto-ecologiștii. Creaturi bizare care au decis ei deja că moarta e vinovată.

Că n-avea treabă și, în loc să se îmbete sau să drogheze în Vama Veche, s-a dus să deranjeze sălbăticiunea din habitatul ei natural. Bine, la cât de mulți urși liberi de spaimă și de primejdii are țara noastră, în curând, oamenii or să ajungă să trăiască în rezervații. Flotanți în locurile vremelnic neocupate de urși. Care trebuie protejați cu orice preț”, a spus jurnalistul.

Victor Ciutacu a exprimat, în direct la România TV, opinia că prezența urșilor într-un număr mare pare să fie prioritară pentru statul român.

urs, animal
SURSA FOTO: Pexels

O industrie întreagă e dedicată protejării diversității biologice

El a sugerat că, în absența interferenței umane, pădurile ar fi încă virgine. El a adăugat că există o industrie întreagă dedicată protejării diversității biologice, inclusiv a ursului. Jurnalistul a subliniat că aceasta generează profituri semnificative în numele activismului civic.

„Existența lor în număr cât mai mare pare primordială pentru statul român. Dacă nu i-ar încurca oamenii, am fi pădure virgină. Am trăi eco slugărind la neamul lui Moș Martin. Să nu credeți că isteria asta, distrugătoare de orice speranță de dezvoltare, e întreținută de niște oameni dezinteresați cu trăiri și crezuri ecologiste.

Nici pe departe. E o întreagă industrie de protejat ursul, râsul, pârșul, gândacul și liliacul. Se câștigă spectaculos din așa-zisul activism civic”, a comentat acesta.

Ciutacu a criticat ceea ce el consideră a fi isteria distructivă alimentată de indivizi cu interese ecologiste. Jurnalistul a susținut că aceștia au influență puternică în societate. El a menționat exemple specifice, inclusiv Gabriel Păun de la Agent Green.

Sume semnificative câștigate de cei cu interese ecologice

Victor Ciutacu a sugerat că acesta câștigă sume semnificative lunar și deține multiple mașini și o vilă de lux în afara țării. El a subliniat că, în opinia sa, este mai profitabil să susții protecția ursului decât să aduci beneficii economice statului român prin alte activități, cum ar fi vânătoarea.

„Din toate orătăniile enumerate, totuși, ursul e cel mai profitabil. Dar nu pentru stat, care nici măcar din vânătoare nu mai poate încasa ceva. Ar și rări pericolele ambulante de pe marginea șoselelor, ar împușca și frăncuțul. Dar n-are voie. Singur și-a dat interdicție. Să nu cumva să supere ONG-urile soroșiste. Știți cât câștigă, pe lună, eternul consilier onorific al premierilor liberali, Gabriel Păun, de la Agent Green?

Da, omul care a mistificat și a propagat povestea bietului urs Arthur? 12.000 euro. Aveți idee câte mașini are și unde își odihnește oasele obosite de atâta ecologie? 7 bucăți și o vilă de un milion de euro lângă Viena. Până să-l inventeze propaganda și să-l promoveze niște ticăloși la televiziuni, târa galoșul de foame prin gospodărie. Acum e barosan și tremură premierii că-i toarnă la Soroș. Nu-i așa că-i mai profitabil să ții cu ursul decât cu omul?”, a spus Victor Ciutacu în direct la România TV.

Tânăra ucisă de urs avea doar 19 ani

Menționăm că Diana Maria Cazacu avea doar 19 ani și tocmai absolvise examenul de Bacalaureat. După ce a ignorat sfaturile mamei sale, a fost atacată pe un traseu de munte și trasă în jos de către un urs sălbatic, în fața iubitului ei. Ea se afla pe traseul Jepii Mici din Bucegi

În continuare, ursul a mușcat-o de picior și amândoi au căzut într-o râpă adâncă de peste 150 de metri. Intervenția salvatorilor a fost extrem de dificilă. Aceștia au găsit animalul în apropierea victimei.