A fost o prăbuşire violentă în timpul crizei financiare şi ulterior o revenire. Dar din cauza crizei datoriilor suverane din Europa, revenirea a fost timidă. Anii 2011 şi 2012 au fost dedicaţi rezolvării problemelor acute cauzate de criza datoriilor suverane europene, situaţie care pentru un moment a fost îndepărtată, cu ajutorul promisiunilor Băncii Centrale Europene de a sprijini guvernele, în măsura în care acestea sunt de acord să adopte măsuri de austeritate.
Dar toată lumea a previzionat că aceste măsuri de austeritate vor fi devastatoare pentru creştere, iar acum vedem acest lucru întâmplându-se.
În timp ce economia Germaniei duduie, restul Europei este pur şi simplu răvăşită, după cum o arată foarte clar şi recent publicatul indice PMI (Purchasing Managers Index), care măsoară încrederea managerilor.
Graficul de mai jos compară capacitatea de producţie a Franţei cu cea a Germaniei. În timp ce nemţii beneficiază puternic din exporturi, economia franceză este blocată într-o mlaştină oribilă.
Şi veştile proaste nu se opresc aici. Rata şomajului din Italia a crescut la 11,7% de la 11,2%. Acesta este cel mai mare nivel din 1992 şi până acum. Pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, rata şomajului este de 38,7%.
În timp ce această plagă se extinde vizibil, nimeni nu face nimic să o oprească. Banca Centrală Europeană ar putea reduce din nou dobânzile, mişcare ce ar putea ajuta marginal. Dar lipsa cererii domestice rămâne brutală. În plus, viaţa politică se înrăutăţeşte, după cum o arată criza electorală din Italia.
Întrebarea este: Va da cineva piept cu această problemă? În acest moment, majoritatea discursurilor se învârt în jurul importanţei menţinerii angajamentelor de austeritate. Dacă nimeni nu va avea curajul să schimbe această direcţie, ar putea apărea noi cazuri precum cel al Italiei în viitorul apropiat.
SURSA: Business Insider