Tragedie fără margini petrecută în timpul unei nunţi. 16 persoane şi-au pierdut viaţa în câteva secunde, după ce au fost loviţi de un fulger. Nu au avut nicio şansă în faţa furiei naturii. Autorităţile din Bangladesh au dat toate detaliile.
Tragedie fără margini în Bangladesh după ce 16 oameni şi-au pierdut viaţa în timp ce se aflau la o nuntă. Aceştia au fost loviţi de fulgere. Nuntașii au fost loviţi de fulgere în momentul când coborau de pe o ambarcaţiune în oraşul Shibganj, situat în apropiere de frontiera cu India, pentru a se adăposti de o furtună.
Tragedia momentului
Doliu uriaş în Bangladesh. Potrivit administratorului guvernamental al oraşului, Sakib Al-Rabby, 16 persoane au decedat după ce au fost lovite de fulgere la intervale de câteva secunde în districtul vestic Chapainawabganj. Mireasa nu făcea parte din grupul de nuntaşi, dar mirele a fost rănit.
Furtuni violente aduse de muson au lovit recent Bangladeshul, iar ploile torenţiale care au afectat districtul Cox’s Bazar, din sud-estul ţării, au dus la moartea a circa 20 de persoane, printre aceştia aflându-se şi şase refugiaţi rohingya.
Sute de persoane sunt ucise în fiecare an de fulgere în Bangladesh. Potrivit unui bilanţ oficial, în 2016, fulgerele au provocat decesul a peste 200 de persoane, 82 dintre acestea au murit într-o singură zi în luna mai, dar cele mai multe dintre victime nu au fost niciodată înregistrate oficial.
Un organism independent a estimat că anul acesta 349 de persoane au decedat după ce au fost lovite de fulgere, scrie Agerpres.
Potrivit unor experţi, defrişările reprezintă cauza unui număr crescut de decese. Pentru a încerca să limiteze consecinţele schimbărilor climatice şi numărul de decese provocate de fulgere, autorităţile din Bangladesh au plantat sute de mii de palmieri.
Sursa foto: Dreamstime