Tragedia momentului în România. Este doliu uriaș după ce o figură marcantă a fost răpitp de COVID. Mesajele de condoleanțe au evidențiat rolul important jucat de cel care a murit din cauza infecției cu noul coronavirus.
Este tragedia momentului în România. Șeful ISU Dobrogea a fost răpit de COVID. Este doliu uriaș, colonelul Daniel-Gheorghe Popa fiind depistat cu COVID-19 în urmă cu ceva vreme. El era internat într-un spital din București.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, colonelul Daniel Gheorghe-Popa, a decedat miercuri, în contextul în care fusese diagnosticat cu COVID-19 cu câteva zile în urmă și era internat într-un spital din București.
Încă de acum câteva zile, ISU Dobrogea a spus că inspectorul şef este internat într-un spital din Bucureşti, starea lui fiind una stabilă şi atent monitorizată de cadrele medicale.
„Suntem alături de dumnealui, cât şi de toţi ceilalţi afectaţi de acest virus şi le dorim multă sănătate. În prezent, comanda inspectoratului este asigurată de dl. colonel Ionel Roşca, iar capacitatea operativă a instituţiei nu este afectată”, anunțau colegii.
Trebuie spus că în cadrul ISU Dobrogea sunt mai multe cazuri de militari infectaţi cu SARSCoV-2.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa este una dintre instituţiile care pe plan local asigură linia întâi în lupta cu virusul Covid-19. În acest context, 10 cadre ale inspectoratului, printre care si domnul inspector şef, au venit în contact cu acest virus şi s-au dispus măsuri medicale pentru fiecare în parte. Capacitatea operaţională nu a fost afectată de cazurile confirmate, activitatea inspectoratului se desfăşoară în continuare în parametrii optimi de răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă”, a precizat ISU Dobrogea.
Daniel-Gheorghe Popa era șeful şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa încă din anul 2016. Anterior acestei funcții, el a fost Inspector şef II la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi.
Colonelul Daniel-Gheorghe Popa a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi ai Ministerului de Interne, Arma Pompieri în anul 1985. Între anii 1993-1998, el a studiat dreptul la Universitatea Bucureşti.