Mare tristețe la Universitatea București după ce un ilustru profesor s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Acesta era apreciat de toată lumea.
Doliu uriaș! Un ilustru profesor a murit. Avea un suflet de o rară sensibilitate
Este vorba despre profesorul universitar dr. Emil Molcuț. Acesta s-a stins din viață miercuri, 10 martie, la vârsta de 80 de ani. Profesorul Emil Molcuț a ocupat Catedra de Drept Român din cadrul Universităţii Bucureşti.
Președintele Asociației Magistraților din România, judecătorul dr. Andreea Ciucă a trimis un mesaj de condoleanțe în care precizează că judecătorii și procurorii deplâng moartea acestuia.
„Membrii Asociaţiei Magistraţilor din România, judecători şi procurori, deplâng moartea celui care a fost ilustrul nostru profesor dr Emil Molcuţ, titular timp de zeci de ani al Catedrei de Drept Roman din cadrul Universităţii Bucureşti.
Spirit cu adevărat enciclopedic, o personalitate ştiinţifică şi pedagogică, având o memorie fabuloasă şi un suflet de o rară sensibilitate, ne fascina prin modul în care trecea cu eleganţă de la principiile dreptului roman la filosofie şi la marea literatură romana şi universală.
Ne simţeam îmbogăţiţi sufleteşte după fiecare curs şi seminar al Domniei Sale căruia îi aducem acum un ultim omagiu cu respect şi recunoştinţă pentru frumoasele sentimente ce le-a zămislit în noi.
Fie ca Dumnezeu să-l odihnească în Lumina LUI, în pace şi să-i aibă sufletul în paza Sa”, se arată în mesaj.
Emil Molcuț și-a început activitatea didactică în 1961
Profesorul Emil Molcuţ şi-a început activitatea didactică în anul 1961, în cadrul Universităţii din Bucureşti, având funcţia de preparator universitar.
Profesorul Emil Molcuţ a publicat peste 30 de cărţi, monografii, materiale de studii, 24 de articole publicate în reviste cu ISBN şi a participat la 40 de conferinţe interne.