Tragedia momentului în România. Un grav accident de circulație s-a produs pe DN 1, între Becleani și Dridif. Potrivit ultimelor informații, în urma incidentului, o persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au fost rănite.
UPDATE
În urma accidentului produs marți dimineață pe DN1, la km 241, pe sectorul de drum cuprins între localităţile Dridif şi Beclean din judeţul Braşov, două persoane au decedat, iar patru au fost rănite.
Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. Potrivit sursei citate, în eveniment au fost implicate trei autovehicule, în urma impactului dintre acestea rezultând şase victime.
„Dintre acestea, 5 au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, iar pentru cea de-a 6-a persoană, respectiv unul dintre cei trei conducători auto, a fost declarat decesul de către cadrele medicale sosite la faţa locului. Ulterior, a fost declarat decesul unei alte victime dintre cele 5 transportate la spital”, menţionează sursa citată.
În ceea ce privește starea șoferilor, sursa citată precizează că ceilalţi doi şoferi au fost testaţi din punctul de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind negativ. În acest context, oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Tragedie fără precedent în România. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. vine cu precizări de ultimă oră. Potrivit sursei citate, marți dimineață, un teribil accident a avut loc pe DN1.
Incidentul s-a produs pe DN 1 , la kilometrul 241, între localităţile Beclean şi Dridif, din judeţul Braşov, iar potrivit INFOTRAFIC, în urma acestuia, o persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au fost rănite.
Trei mașini au fost implicate în accident
În ceea ce privește numărul mașinilor implicate, sursa citată precizează că în accident au fost implicate trei autoturisme au fost implicate în accidentul pe DN 1 Braşov – Sibiu, la kilometrul 241, între localităţile Beclean şi Dridif, judeţul Braşov.
În urma incidentului, circulaţia rutieră pe DN 1 a fost deviată, între localităţile Voila şi Făgăraş, prin DJ 103E şi DJ 104A, traficul fiind îngreunat, mai precizează sursa citată.
Amintim faptul că în ultima săptămână au fost înregistrate mai multe incidente rutiere. Unul dintre cele mai recente a fost un accident rutier soldat cu trei victime, care s-a produs, luni, pe drumul naţional DN 15C, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren, la Răuceşti.
Tootdată, din cauza Aglomerației de pe Autostrada Soarelui un alt incident s-a produs. Comisarul Cătălin Bocai, de la centrul Infotrafic, a declarat la Digi24, că un accident a avut loc pe A2, pe tronsonul Drajna – Fetești, pe sensul către Constanța.
În ceeea ce privește numărul victimelor, în accident sunt implicate 10 persoane, dintre care o victimă este rănită ușor, potrivit ISU Călărași.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.15), pe Autostrada Soarelui, este aglomerat pe tronsonul Drajna Fetești, pe sensul de mers către litoral. În zona kilometrului 103+500, pe sensul către litoral, a avut loc o tamponare în care au fost implicate patru autoturisme. Autovehiculele au fost scoase pe banda de urgență”, se arată într-o informare.