Tragedia momentului a avut loc în Islanda! Josh Neuman, unul dintre influencerii care a creat cele mai populare videoclipuri cu longboarding din toate timpurile și care avea aproximativ 1,2 milioane de abonați pe canalul său de YouTube a murit în urma unui incident aviatic.
Acesta s-a produs în Islanda, iar alături de Josh Neuman au murit pilotul și alți doi bărbați, au anunțat autoritățile locale, informează AFP.
În ceea ce privește numele celor decedați, potrivit The Guardian este vorba despre pilotul Haraldur Diego, în vârstă de 49 de ani, Nicola Bellavia, 32 de ani, parașutist și influencer belgian, și Tim Alings, 27 de ani, manager de sponsorizare sunt celelalte victime ale accidentului aviatic care a avut loc joia trecută.
De menționat este faptul că întreaga situație a pus în dificultate autoritățile din Islanda. Mai exact, după o operaţiune de salvare la care au participat aproximativ 1.000 de persoane, avionul de mici dimensiuni, un model Cessna C172, a fost găsit, vineri seară, pe fundul lacului Thingvallavatn, la est de Reykjavik.
Amintim faptul că avionul a decolat în cursul zilei de joi de pe aeroportul din Reykjavik. Zborul urma să aibă două ore, însă avionul nu a mai ajuns la destinație. Ulterior, acesta a fost descoperit la o adâncime de câteva zeci de metri în lacul islandez.
Tragedia momentului în Islanda. Autoritățile sunt în alertă
Referitor la trupurile celor decedați, cele patru cadavre au putut fi localizate abia duminică seară cu ajutorul unui submarin telecomandat, spun autoritățile.
“Cadavrele se află într-o relativă proximitate, la circa 300 de metri de avion, pe fundul lacului”, a declarat, pentru AFP, şeful poliţiei locale, Oddur Árnason.
Sursa citată mai precizează că a fost nevoie de mai bine de 30 de ore de căutări pentru a găsi avionul în lacul Thingvallavatn, aflat în apropierea popularului Parc Naţional Thingvellir. Potrivit poliţiei islandeze, ocupanţii ar fi ieşit voluntar din avion după ce acesta a căzut în apă.
În ceea ce privește locul prăbuşirii avionului, acesta se află la circa un kilometru de mal, într-o apă pe care plutesc blocuri de gheaţă, cu temperatura cuprinsă între 0 grade Celsius şi 1 grad Celsius.
Autoritățile au mai menționat că operaţiunea de căutare a fost cea mai amplă care a avut loc în Islanda din 2017 și până în prezent.