Doliu imens pe plan internațional. Tanzania deplânge decesul președintelui John Magufuli , care s-a stins din viață la doar 61 de ani. Potrivit AFP, acesta ar fi avut probleme cardiace și a dispărut din spațiu public fără nici o explicație, timp de două săptămâni, a anunţat miercuri vicepreşedinta Tanzaniei.
Trebuie menționat că Magufuli, în vârstă de 61 de ani, a fost văzut ultima oară în public pe 27 februarie, la acel moment circulând zvonuri persistente despre starea sănătăţii sale.
„Cu mare regret vă anunţ că astăzi, 17 martie 2021, la ora 18:00, l-am pierdut curajosul nostru lider, preşedintele Tanzaniei, John Pombe Magufuli”, a spus Samia Suluhu Hassan.
Totodată, Samia Suluhu Hassan a mai precizat că preşedintele a încetat din viaţă la spitalul de stat Emilio Mzena din Dar es Salaam, unde se afla sub tratament. În ceea ce privește cauza decesului, potrivit sursei citate, John Magufuli suferea de probleme cardiace de zece ani.
Tragedie imensă la nivel mondial
Până astăzi, liderul opoziţiei Tundu Lissu, aflat în exil în Belgia, a început să trezească semne de întrebare legate de absenţa preşedintelui. El preciza că șeful statului din Tanzania suferă de o formă severă a COVID-19, agravată de probleme de sănătate.
În acest context, luni, Samia Suluhu Hassan a făcut apel la ignorarea unor astfel de zvonuri, sugerând în acelaşi timp că preşedintele era într-adevăr bolnav.
„Dacă există un moment în care trebuie să rămânem uniţi, este acum”, declarase ea cu acea ocazie.
De menționat este faptul că Magufuli, supranumit „Buldozerul”, a venit la putere în 2015 promiţând că va lupta împotriva corupţiei. Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului, susțin că primul său mandat a fost marcat de derapaje autoritare, atacuri repetate la adresa opoziţiei, precum şi de declinul libertăţilor fundamentale. El a fost reales în luna octombrie în funcție.
În ceea ce privește situația din Tanzania, deși țara susține că a scăpat de COVID, datorită rugăciunilor, a cunoscut un val de decese, oficial atribuite pneumoniei.
De la debutul pandemiei și până în prezent, iai multe personalităţi au fost infectate cu noul coronavirus, inclusiv vicepreşedintele arhipelagului Zanzibar, Seif Sharif Hamad, care a decedat, cazuri care l-au obligat pe preşedintele Magufuli să recunoască cu jumătate de gură prezenţa virusului în Tanzania.