Cel puțin 22 turiști , între care 10 copii, au murit blocați în mașini, la temperaturi sub limita înghețului, din cauza unei furtuni de zăpadă, în Pakistan, în cursul zilei de sâmbătă. Tragedia a avut loc în zona unei stațiuni turistice și a fost provocată de furtuni de zăpadă care au blocat pur și simplu drumurile de acces, au anunțat autoritățile din Pakistan, citate de Reuters.

Mii de turiști au venit la Murree, la nord-est de capitala Islamabad, pentru a se bucura de zăpadă, sâmbătă, însă mulți au rămas blocați după ce o furtună a blocat drumurile de acces.

„Pentru prima oară în 15-20 de ani am avut un număr atât de mare de turiști care au venit în Murree, iar asta a produs o criză imensă”, a spus ministrul de interne al Pakistanului.

Peste 1000 de mașini au rămas blocate

El a precizat că în jur de 1000 de mașini rămân încă blocate în stațiune și a confirmat că între 16 și 19 persoane și-au pierdut viața în propriile mașini. Ulterior, se pare că bilanţul tragic a crescut.

Armata și forțe paramilitare au fost defășurate în zonă pentru a ajuta administația civilă să rezolve criza.

Vineri seară, guvernul a anunțat că toate drumurile spre stațiune se vor închide, pentru a opri fluxul de turiști care încearcă să ajungă acolo.

Operaţiunea de salvare continuă, în cazul în care condiţiile meteo permit acest lucru, prin trimiterea de elicoptere pentru a evacua persoanele blocate încă în maşinile lor.

La operaţiune participă agenţi de poliţie şi mai multe plutoane de militari care încearcă să degajeze drumurile de zăpadă.

Guvernul provinciei Punjab precizează, într-un comunicat, că peste 23.000 de vehicule au fost evacuate din zonă în cursul nopţii de vineri.

Potrivit agenţiei meteo, stratul de zăpadă măsoară aproape un metru la Murree, iar temperaturile au scăzut în cursul nopţii de vineri mult sub zero grade.