Un autocar s-a răsturnat în Slovenia. Trei pasageri români și-au pierdut viața

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat vineri, 3 februarie 2023, că a avut loc un accident rutier în Slovenia, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 32 de cetăţeni români spre Italia. În urma accidentului rutier, trei cetăţeni români și-au pierdut viața, iar alţi patru au fost transportaţi de urgenţă la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. Ceilalţi 25 de pasageri români se află într-o locaţie a Agenţiei Drumurilor din Murska Sobota, unde le-au fost puse la dispoziţie băuturi calde şi alimente, urmând să fie preluaţi de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei lor spre Italia.

Potrivit MAE, Ambasada României la Ljubljana a fost notificată de către autorităţile locale cu privire la producerea unui accident rutier la data 3 februarie 2023, pe autostrada A1, între localităţile Garčiani-Murska Sobota, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 32 de cetăţeni români spre Italia.

Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri în regim de urgenţă pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi despre circumstanţele producerii accidentului respectiv. O echipă mobilă consulară din cadrul Ambasadei României la Ljubljana s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români implicaţi în accidentul rutier.

La nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă în legătura cu acest accident. Ancheta autorităţilor slovene cu privire la acest accident este în desfăşurare. Ambasada României la Ljubljana continuă dialogul cu autorităţile locale privind evoluţia stării de sănătate a românilor răniți, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, şi sprijin în procedura de repatriere a trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.

Nu uitați! Dacă vă confruntați cu o situaţie dificilă, specială sau cu un caracter de urgenţă, aveți la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Ljubljana: +386 40980068.

Autostrada pe care a avut loc accidentul respectiv a fost închisă

Accidentul respectiv a avut loc, vineri, în jurul orei locale 5:00 (6:00, ora României), pe autostrada Pomurje, între Gančany şi Murska Sobota, în direcţia Murska Sobota.

Autostrada care duce spre Murska Sobota şi Maribor a fost complet închisă timp de mai multe ore, cât timp poliţia a făcut investigaţii. Deocamdată, nu au fost oferite detalii despre circumstanţele în care s-a produs accidentul respectiv.