Doliu în cinematografie! O actriță care a apărut în peste 50 de filme, răpusă de cancer după o luptă îndelungată

Președintele Clubului Actorilor din Nigeria, Emeka Rising, a confirmat tragica veste luni, 16 august, într-un apel telefonic cu Premium Times, conform informațiilor transmise de premiumtimesng.com

Trebuie mențioinat că aceasta a fost un membru fondator și fost vice președinte al clubului respectiv.

Suferea din cauza cancerului de sân de mai mult de șani ani

„Suferea din cauza cancerului de sân de mai mult de șani ani. Unul din sânii ei a fost tăiat. De atunci, a suferit din ce în ce mai multe complicații”, a declarat Emeka Rising pentru sursa menționată.

De asemenea, actorul a spus că inima sa este frântă după decesul îndrăgitei actrițe iar vestea tragică i-a fost confirmată de fiica ei. Aceasta i-a spus că actrița, care și-a început cariera în 1994 și a apărut în peste 50 de filme, a murit în ziua de duminică, 15 august.

„M-a sunat săptămâna trecută și mi-a spus că nu poate veni la un exercițiu de verificare al clubului din cauza stării ei de sănătate. Mă întreb cum a reușit să facă asta cât timp era pe patul de moarte. Am fost foarte impresionat iar inima mi-a fost frântă”, a povestit Emeka Rising, amintind că regretata actriță a activat în industria de film din Nigeria timp de cel puțin 18 ani.

Cea mai recentă apariție a actriței a fost în filmul „My Neighbor’s Hot Wife”, care s-a filmat în ianuarie 2020. Aceasta a apărut și în câteva episoade din „Tinsel”, în 2019. Totuși, cele mai cunoscute roluri ale ei au fost în „Critical Condition 1” și „Critical Condition 2”, care au apărut în 2008.

De asemenea, aceasta era și o cântăreață talentată. Cariera ei muzicală a început într-un program de artiști în anul 1991. Totodată, aceasta a fost și o creștină devotată.

Sursa foto: Dreamstime

Sursă foto secundară: BBC