Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stângă, cei care deţin staţia GPL de la Crevedia, au primit o hotărâre definitivă. Ei vor rămâne în arest la domiciliu.
Hotărârea a venit din partea Tribunalului Bucureşti, potrivit informaţiilor de ultim moment.
Decizia instanţei a fost comunicată vineri. Ea vine în urma respingerii contestaţiei formulate de cei doi împotriva prelungirii măsurii de arest la domiciliu dispusă de Judecătoria Sectorului 5.
Ce argumente au adus judecătorii
În minuta instanţei se menţionează că, în conformitate cu articolul 425 ind.1 alin. 7 pct.1 lit.b din Codul de Procedură Penală, în raport cu articolul 204 al aceluiaşi cod, contestaţia formulată de inculpaţii Doldurea Ionuţ – Daniel şi Stîngă Cosmin-Ionuţ este respinsă ca nefondată. Încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din data de 19.01.2024, în dosarul nr. 1213/302/2024, este menţinută.
Această hotărâre nu mai poate fi atacată. Ea reprezintă un pas important în procesul legal care vizează cei doi patroni de la Crevedia. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a luat iniţiativa de a prelungi măsura arestului la domiciliu pentru Doldurea şi Stângă cu încă 30 de zile, decizie luată în data de 19 ianuarie.
Incendiu cu consecinţe grave
Contextul acestor acţiuni legale este tragicul eveniment din luna august de la Crevedia. Acolo au avut loc o serie de explozii şi un incendiu cu consecinţe grave. Șase persoane au decedat şi au fost peste 50 de răniţi.
O explozie puternică a avut loc, pe 26 august, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. De asemenea, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
MAI a anunțat că au fost 58 de victime
Conform datelor furnizate anterior de ISU, la faţa locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie la înălţime, 3 ambulanţe SMURD şi 7 ambulanţe SAJ. În sprijinul ISU Dâmboviţa au fost alocate şi 10 autospeciale de stingere și 10 ambulanţe SMURD. O autospecială de intervenţie la înălţime şi o autospecială CBRN din cadrul ISUBIF. La locul intervenţiei s-a deplasat şi elicopterul SMURD.
În urma exploziei de la stația GPL, din Crevedia, MAI a anunțat că au fost 58 de victime. Ci mai mulți răniți au fost angajați ai ministerului.
Conform informațiilor furnizate de MAI, 8 victime au fost după prima explozie de la Crevedia, dintre care 1 persoană decedată (infarct, fără arsuri). Alte 7 persoane rănite (3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni).