Este a treia personalitate conservatoare din lumea radioului american care a murit infectat, după ce a negat public eficeința vaccinurilor.

Moartea lui Marc Bernier, în vârstă de 65 de ani, un veteran al emisiunilor de radio în Daytona, a fost anunțată sâmbătă de WNDB, postul de radio la care a lucrat timp de trei decenii, scrie Politico.

Bernier se exprimase împotriva vaccinurilor cu mult înainte de COVID-19. A devenit și mai vocal pe măsură ce s-au demarat campaniile din toată lumea de vaccinar anti-coronavirus. „Nu mă voi vaccina”, spunea Bernier la sfârșitul anului trecut. De asemenea, el a scris pe Twitter că guvernul SUA „acționează ca naziștii”, deoarece oficialii îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze.

”Cea mai mare generație a trebuit să învingă naziștii pentru a ne păstra modul de viață. Acum vi se cere doar să vă vaccinați. Deci, fiți ”patrioți”, a scris Bernier. „De fapt, acum, guvernul SUA acționează ca naziștii. VACCINAȚI-VĂ!”.

De altfel, acesta a fost ultimul său mesaj publicat pe 30 iulie. Bernier a fost internat în spital pe 7 august. „Dacă i-ai fi ascultat emisiunea, l-ai fi auzit vorbind numai împotriva vaccinului”, a declarat Mark McKinney, directorul operațional al WNDB, după ce Bernier a fost internat în spital.

Pe 4 august, un alt realizator de emisiuni radio din Florida, și el conservator, care criticase vaccinul, a murit din cauza complicațiilor Covid-19. Dick Farrel a lucrat la mai multe posturi de radio din Florida, inclusiv la WIOD din Miami și WPBR din Palm Beach. El se întreba pe Facebook de ce americanii trebuie să se vaccineze, ”crezând în aceiași oameni care au mințit tot timpul în cazul măștilor, al provenienței virusului și al numărului morților.”

Farrel și-ar fi schimbat poziția față de vaccinuri după ce s-a infectat cu Covid-19. El ar fi îndemnat un prieten să se vaccineze, regretând că el nu a făcut-o.

Săptămâna trecută, Phil Valentine, un alt om radio conservator, în vârstă de 62 de ani, care punea la îndoială necesitatea vaccinurilor, a murit din cauza virusului. „Oamenii care cred în mod instinctiv că guvernul este soluția la orice vorbesc deja despre obligativitatea vaccinării. Aceasta ar trebui să fie o alegere personală. Nu sunt un anti-vacnist. E vorba doar de bunul simț”, a scris el pe blogul său.