Un accident teribil a avut loc în această dimineață, la Iași. În jurul orei 9.00 s-a produs un accident de muncă pe platforma industrială din Iași, Calea Chişinăului, nr. 33.
Un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa faptul că un angajat al unei fabricii de pâine din zona industrială a Iașului, a fost prins într-o celulă de tărâță în timp ce curăţa pereţii acesteia.
Tragicul eveniment s-a întâmplat în timp ce bărbatul, în vârstă de 45 de ani, voia să curețe pereții mașinii de pâine.
Accidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, însă medicii veniţi la faţa locului nu au mai putut să-l resusciteze. Paramedicii l-au găsit în stare de inconştientă pe bărbat. Medicii au aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut rezultat și a fost declarat decesul.
Inspectorii ITM au demarat o anchetă
La fața locului au venit polițiștii ieșeni, dar și un echipaj SMURD. Reprezentanții ITM au ajuns la fața locului și au demarat o anchetă. De asemenea, reprezentanții Institutului de Medicină Legală Iași trebuie să sosească pentru a ridica trupul neînsuflețit al bărbatului.
Alarma la 112 a fost dată de un alt angajat al fabricii. Pentru a se ajunge la el a fost solicitată descarcerarea.
„La ora 08.50 a fost făcut un apel prin 112 de la un angajat al fabricii de pâine, care anunţa că este prinsă o persoană de sex masculin în vârstă 45 de ani în celulă de tărâţă, în timp ce curăţa pereţii acesteia. Nu poate ajunge la el şi solicită descarcerarea”, au transmis reprezentanții UPU-SMURD Iaşi, potrivit observatornews.ro
Ajunși la fața locului, salvatorii l-au găsit pe bărbatul de 45 de ani inconștient și au început să aplice manevrele de resuscitare.
„Se dirijează descarcerarea de la D2 şi echipajul de prim ajutor (EPA) D2. La locul solicitării este găsit un bărbat în vârstă de 45 de ani, găsit inconştient. Se începe rescuscitarea cardio-pulmonară de către EPA D2 şi se dirijează echipajul de Terapie Intensivă Mobilă”, au precizat autoritățile din Iași.
Din păcate, eforturile au fost în zadar, medicii fiind nevoiți să declare decesul.