Oamenii legii au venit cu noi informații despre accidentul cumplit care a avut loc în județul Neamț. Potrivit autorităților, accidentul a fost provocat de şoferul maşinii din care toţi cei trei ocupanţi au murit, iar victimele aveau între 3 şi 66 de ani.
Poliţiştii din Neamţ au informat luni, 22 mai, că au stabilit vârstele persoanelor care au decedat în accidentul de pe DN 2. Este vorba despre un bărbat de 66 de ani, o femeie de 31 de ani şi un copil de 3 ani.
Accidentul ar fi avut loc după ce șoferul maşinii a iniţiat o manevră de depăşire
Conform informațiilor transmise de autorități, cei trei erau rude, bărbatul fiind tatăl femeii şi bunicul copilului. Totodată, accidentul ar fi avut loc după ce șoferul maşinii a iniţiat o manevră de depăşire, pătrunzând pe sensul opus, unde ar fi intrat în coliziune cu autoutilitara, notează news.ro
Mașina se deplasa din direcţia Bacău spre Roman. În urma impactului, toate cele trei persoane din maşină au murit, fiind găsite inconştiente de către echipajele medicale.
Manevrele de resuscitare nu au avut succes la niciuna dintre cele trei victime. De asemenea, poliţiştii au anunțat că traficul în zonă va fi reluat în curând, după ce carosabilul va fi spălat.
Au avut loc mai multe accidente în ultima vreme
Amintim că în ultima vreme au avut loc mai multe accident. Două tiruri s-au lovit pe raza județului Caraș Severin, iar traficul a fost blocat minute în șir. Accidentul a fost extrem de grav și s-a produs sâmbătă pe DN6 în județul Caraș-Severin.
Cele două camioane s-au lovit violent, iar traficul a fost blocat. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN 6 Orșova – Caransebeș, la kilometrul 393, în localitatea Plugova.
Din primele informații aflăm că în urma impactului dintre cele două tiruri au fost rănite două persoane, iar la fața locului a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
Accidentul a survenit după ce camionul condus de un cetățean bulgar a intrat în plin într-un alt camion înmatriculat în Polonia. Ulterior, echipele de intervenție au anunțat că unul dintre șoferi a murit. Este vorba despre un cetățean bulgar, în vârstă de 56 de ani.
„Din primele cercetări polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 56 de ani, cetățean bulgar, conducea un ansamblu de vehicule, pe DN 6, din direcția Orșova către Caransebeș, la km 393, în localitatea Plugova, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt ansamblu de vehicule înmatriculat în Polonia, condus de un bărbat de cetățenie ucraineană, care circula din direcția opusă.
În urma accidentului a rezultat decesul cetățeanului bulgar și vătămarea corporală a celuilalt conducător auto care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a anunțat Poliția.