UPDATE
A murit pilotul avionului prăbușit duminică în lacul Colibița, din județul Bistrița-Năsăud. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al ISU, Marius Rus.
Potrivit acestuia, pilotul în vârstă de 65 de ani a fost scos inconștient din apa avionului, în stop cardiorespirator. Deși a fost resuscitat timp de 100 de minute, în final a fost confirmat decesul acestuia.
„Pilotul în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost scos din epava avionul inconștient, in stop cardiorespirator, de către unele persoane aflate pe lac cu ambarcațiuni. Un pompier paramedic, aflat în timpul liber pe lac, a început aplicarea protocolului de resuscitare la câteva minute după producerea accidentului aviatic, până la sosirea primelor echipaje de intervenție.
Bărbatul a răspuns manevrelor aplicate de colegul nostru, în prima faza, continuate de echipajele ISU Bistrița-Năsăud, dar a reintrat în stop cardiorespirator, în patru rânduri. Din păcate, după mai bine de 100 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul bărbatului nu a mai răspuns manevrelor aplicate, echipajele medicale fiind nevoie să îi declare decesul la locul solicitării”, a spus Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Referitor la pasagerul care se afla în avion la momentul procedurii tragediei. Acesta este cetățean german și are 45 de ani. El a reuși să iasă singur din aeronavă și nu a fost nevoie să fie transportat la spital.
„Este conștient și stabil, prezenta ușoare leziuni ce nu implica transportul la spital. A fost evaluat de către echipajele si refuză transportul la spital”, a mai spus Rus.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Tragedie aviatică în România. Un avion ușor s-a prăbușit duminică în lacul Colibița din județul Bistrița-Năsăud. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița anunță că la bordul avionului se aflau două persoane.
În ceea ce privește starea de sănătate a celor aflați la bordul avionului de mici dimensiuni, sursa citată precizează că una dintre ele ar fi în sare de inconștiență. Este vorba despre pilotul avionului în vârstă de aproape 65 de ani. Pasagerul care se afla în avion este conștient și primește îngrijiri medicale chiar în aceste momente, arată sursa citată.
Pentru a putea gestiona situația, ISU Bistrița-Năsăud a alocat mai multe resurse din cadrul precum și elicopterul SMURD.
Un alt avion s-a prăbușit sâmbătă în județul Giurgiu
Amintim faptul că tragedia de astăzi vine după ce în cursul zilei de sâmbătă un alt avion s-a prăbușit în Giurgiu. Sâmbătă după amiază, la fața locului s-au deplasat două mașini de stingere, o ambulanță Smurd, dar și o ambulanță SAJ. „Apel 112 – Giurgiu – localitatea Letca Nouă – aeronavă de mici dimensiuni posibil prăbuşită. Din cadrul ISU Giurgiu, la locul indicat, au fost alocate 2 maşini de stingere, 1 ambulanţă SMURD şi 1 ambulanţă SAJ.
În sprijinul echipajelor operative, s-a dispus suplimentarea resurselor cu 1 maşină de stingere şi 1 ambulanţă SMURD de la ISU Teleorman. De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, s-a solicitat şi o resursă aviatică din cadrul IGAv”, a transmis IGSU.
Sursa citată precizează că la fața locului a mai ajuns și un elicopter SMURD. Primul echipaj ar fi ajuns la fața locului, iar epava aeronavei a fost găsită într-o zonă împădurită. În ceea ce privește starea de sănătate a celor două persoane aflate la bordul avionului ușor, acestea au decedat, fiind găsite carbonizate de către specialiști.
Tragedii aviatice în România pe bandă rulantă
Nici până acum nu se cunosc detalii privind cauza care a dus la o astfel de tragedie. Pe de altă parte, se știe că în apropiere există un aerodrom, deci există posibilitatea ca avionul să fi decolat de acolo.
Amintim faptul că în acest an, o altă tragedie s-a produs pe 26 martie. Un avion de acrobaţie s-a prăbuşit în comuna Târgşoru Vechi, sat Strejnicu, judeţul Prahova, iar pilotul a decedat.
De asemenea, în vara anului trecut un alt avion privat s-a prăbușit pe câmp în zona localității Chitila. Două persoane au fost rănite atunci și ulterior preluate de SMURD şi transportate la spital.