O femeie a murit, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut între localitățile Tulcea și Agighiol, anunță ISU Tulcea. Alte două persoane au fost rănite și transportate la Spitalul Județean de urgență Tulcea.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină, în jurul orei 16:30, în cazul unui accident rutier produs pe drumul județean DJ222, între localitățile Tulcea-Agighiol, cu un autoturism implicat, eveniment în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată, potrivit ISU Tulcea.
Echipajul de descarcerare a acționat imediat
La locul tragediei s-au deplasat de urgență două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea unei femei, pe care a predat-o echipajelor SAJ prezente la fața locului, însă medicul a declarat decesul acesteia.
„Ajuns la locul intervenţiei, echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea victimei, o persoană de sex feminin, predând-o echipajelor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) prezente la faţa locului. Din nefericire, femeia prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acesteia”, a precizat ISU Delta.
Celelalte două victime, duse la spital
Celelalte două victime, au fost preluate de echipajele SAJ, care le-au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la Spitalul Județean de urgență Tulcea.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea unui incendiu în astfel de situații.
Vrancea: Doi morți și un rănit grav într-un accident între un TIR și o autoutilitară
Doi bărbați au murit și altul a fost rănit, sâmbătă, într-un accident care a avut loc în localitatea Bizighești, județul Vrancea.
Potrivit Poliției Vrancea, accidentul a fost sesizat în localitatea Bizighești între un tir și o autoutilitară.
Din nefericire, doi bărbați au decedat, iar un alt bărbat a fost rănit grav.