Un bărbat de 35 de ani este în stare critică, după ce s-a aruncat, marți seara, de la etajul 8 al unui bloc din Timișoara. Incidentul a avut loc în jurul orei 20:00, pe strada Simion Barnuțiu, din Timișoara.
Bărbatul a fost transportat de urgență la spital
Bărbatul a fost ulterior preluat de un echipaj al ambulanţei şi transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 35 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 8 al unui bloc. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au spus reprezentanții IPJ Timiș.
Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat că pe numele victimei a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„În jurul orei 20.00, poliţiştii Secţiei 1 Urbane Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Simion Bărnuţiu din municipiul Timişoara, un bărbat s-ar fi aruncat de pe o clădire. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 35 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 8 al unui bloc. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Poliţia Timiş.
Un bărbat s-ar fi aruncat duminică de pe podul din Medgidia
De asemenea, în cursul zilei de luni, trupul unui bărbat care s-ar fi aruncat duminică de pe podul din Medgidia în apa Canalului Dunăre – Marea Neagră a fost găsit de către un echipaj de scafandri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, pompierii militari şi echipaje ale Centrului de Antrenament al Scafandrilor Profesionişti din cadrul instituţiei au fost mobilizaţi, duminică seara, în municipiul Medgidia, pentru căutarea unei persoane căzute în Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost primit în jurul orei 18,00. Au intervenit scafandrii ISU „Dobrogea”, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o ambarcaţiune.
Operaţiunile de căutare a persoanei respective au durat până după miezul nopţii şi au fost reluate luni dimineaţa, în jurul orei 19,30 fiind găsit trupul bărbatului.
Victima, în vârstă de 43 de ani, era din Târgu Mureş.