Tragedie cumplită în România! S-a întâmplat chiar înainte de Florii

Un incendiu a izbucnit sâmbătă la capela unei biserici catolice din Bacău, pompierii intervenind de urgență cu mai multe autospeciale. Potrivit cercetărilor efectuate, cauza incendiului ar fi fost un scurtcircuit electric.

Pompierii din Bacău au intervenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la capela Bisericii Catolice din localitatea Căiuți. Potrivit ISU Bacău, pompierii au fost solicitați să intervină, în urma unui apel la 112, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la capela Bisericii Catolice.

Incendiu, declanșat de un scurtcircuit

La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD, încadrate cu 18 pompieri militari. În scurt timp, la locul solicitării s-a deplasat și locțiitorul Detașamentului de Pompieri Onești cu o autospecială de primă intervenție și comandă.

„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi din construcţia cu destinaţie casă mortuară şi la clopotniţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Din cercetările efectuate de pompieri a reieşit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.

Pompierii din Bacău amintesc câteva măsuri care trebuie respectate, pentru a preveni producerea unor situații de urgență, dat fiind faptul că, în această noapte, este preconizată prezența unui public numeros la lăcașurile de cult catolice.

Astfel, potrivit pompierilor, căile de acces nu trebuie să fie blocate de autoturisme. De asemenea, se menționează faptul că trebuie utilizate cu atenție lumânările și acestea nu trebuie să fie amplasate în apropierea materialelor ușor combustibile.

Nu în ultimul rând, este transmis faptul că pe timpul slujbelor religioase cu public numeros este recomandat să se mențină ușile de acces/evacuare în poziție deschisă.

Verificări în lăcașurile de cult

Pe de altă parte, amintim că, lăcaşurile de cult din Vâlcea şi unităţile de cazare din jurul acestora vor fi verificate de pompieri în zilele următoare pentru prevenirea unor evenimente nedorite în perioada sărbătorilor, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Cu prilejul sărbătorilor religioase (Paştele Catolic şi Sărbătoarea Floriilor), inspectorii de prevenire derulează verificări la toate lăcaşurile de cult unde se preconizează a se înregistra o afluenţă mare de participanţi, precum şi la construcţiile destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor.

Totodată, controale vor fi efectuate şi la unităţi turistice sau obiective/operatori ce desfăşoară activităţi economice în zonele limitrofe acestora. Colegii noştri au în atenţie dotarea cu stingătoare a clădirilor, menţinerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor electrice şi asigurarea accesului autospecialelor de intervenţie la construcţiile bisericeşti şi hidranţii exteriori”, au transmis reprezentanţii ISU.

Sursă: News.ro