Poliţiştii Capitalei – Secţia 4 au fost sesizaţi, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi precipitat de pe un imobil, din Sectorul 1, potrivit informațiilor transmise de Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Polițiștii s-au deplasat la fața locului
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul persoanei.
„În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri”, a transmis Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
A avut loc o altă tragedie în București
Amintim că în urmă cu câteva zile a avut loc o altă tragedie în București. Mai precis, cadavrul unui poliţist pensionar a fost găsit într-o locuinţă din București, fiind deschisă o anchetă de către poliţişti şi procurori.
„La data de 9 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 6, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei. În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei.
De asemenea, oamenii legii au precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul persoanei.
Potrivit unor surse judiciare citate de news.ro, trupul era al lui Aurel Camberea, un fost poliţist, în vârstă de 67 de ani, care s-ar fi sinucis. Acesta a fost ofițer la o secție în București înainte de 1989, după care a ajuns șef de cabinet la IGPR după 1992.