Tragedie cumplită în România! S-a întâmplat în urmă cu puțin timp: A murit

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Tragedie fără precedent în România, după ce tavanul unui foișor s-a prăbușit peste cei care se aflau la fața locului. În urma prăbușirii acestuia, două persoane au fost rănite, iar subprefectul Sălajului a decedat.

Tragedie fără precedent în România! Subprefectul Sălajului a decedat. Un acoperiș s-a prăbușit peste el

Subprefectul Sălajului, Virgil Țurcaș, s-a stins din viață marți, 21 iunie, după ce acoperișul unui foișor din Hurez s-a prăbușit. ISU Sălaj a transmis că persoana care și-a pierdut viața este subprefectul județului.

Medicii care au venit la fața locului l-au găsit într-o stare critică – cu toate că au făcut tot ce au putut pentru a-i salva viața, subprefectul județului Sălaj a decedat.

”Imediat după nefericitul incident, subprefectul a fost preluat de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) Zalău şi a fost transportat la Horoatu Crasnei pentru a fi preluat de către elicopterul SMURD. În ciuda eforturilor cadrelor medicale prezente la faţa locului, care au încercat stabilizarea sa mai multe zeci de minute, acesta a fost declarat decedat”, spune Lucian Andrei Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Acesta participa ca invitat, alături de alte oficialități județene și primari, la o întâlnire a ADI Sălaj Ecodes, unde se discuta problema gestionării deșeurilor din acest județ.

Acoperișul foișorului s-a prăbușit din cauza vântului, rănind alte două persoane.

Instituția Prefectului Sălaj a transmis un mesaj de condoleanțe

În urma nefericitului eveniment, Instituția Prefectului Sălaj a venit cu un mesaj de condoleanțe, în jurul orei 16:00, arată graiulsălajului.ro.

”Subprefectul judeţului Sălaj, Virgil Ţurcaş, rănit grav, marţi, în urma prăbuşirii acoperişului unui foişor, în localitatea Hurez, a decedat in urmă cu puțin timp. Imediat după nefericitul incident, subprefectul a fost preluat de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) Zalău şi a fost transportat la Horoatu Crasnei pentru a fi preluat de către elicopterul SMURD. În ciuda eforturilor cadrelor medicale prezente la faţa locului, care au încercat stabilizarea sa mai multe zeci de minute, acesta a fost declarat decedat. Virgil Ţurcaş participa, în calitate de invitat, alături de alte oficialităţi judeţene şi primari, la o întâlnire a ADI Sălaj Ecodes, privind problema gestionării deşeurilor în Sălaj. Conducerea şi personalul Instituţiei Prefectului Sălaj adresează sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesaj.

Sursa mai sus citată mai notează că Virgil Țurcaș ar fi împlinit anul acesta, în septembrie, 53 de ani.