Accidente pe bandă rulantă în România! O mașină a luat foc, după ce s-a lovit de un autocar
În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul a luat foc iar o persoană aflată în acesta a făst rănită. Accidentul s-a produs pe autostrada A1, pe sensul Piteşti – Bucureşti, la kilometrul 23, în zona localităţii Bolintin-Deal din judeţul Giurgiu.
Primele informații arată că un autoturism în care se aflau două persoane şi un autocar, cu aproximativ 30 de pasageri, au intrat în coliziune. Potrivit informațiilor transmise de ISU Giurgiu, autoturismul a luat foc în zona compartimentului motor.
O femeie de 46 de ani a fost preluată de medici
Îb urma impactului, o femeie în vârstă de 46 de ani, pasageră a autoturismului, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi transportată la spital. Totodată, pasagerii autocarului nu au avut nevoie de intervenţie din partea medicilor.
Un alt accident s-a produs după ce un tren s-a izbit de un camion
Amintim că un alt accident a avut între Cruceni şi Rudna, Timiş, după ce un camion şi un tren s-au ciocnit frontal. Au fost implicați 10 oameni, dintre care 9 călători și șoferul camionului. Mai mult, două persoane au fost rănite și au fost transportate la Spitalul Județean din Timişoara.
În urma accidentului, traficul rutier și feroviar din zonă a fost blocat. Evenimentul a avut loc astăzi, 22 septembrie, între Trenul Regio 16124, care se deplasa în direcția Cruceni-Timișoara, și un camion, la trecerea de nivel de cale ferată între Cruceni și Rudna.
Cele două persoane rănite, mecanicul trenului și șoferul camionului, au fost transportați cu traumatisme ușoare la Spitalul Judeţean din Timişoara. Trebuie menționat că cei doi sunt conștienți. La faţa locului, ISU Timiş a intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD şi 11 subofițeri.
Mai mult, încă un accident a avut loc după ce o mașină s-a ciocnit cu o motocicletă în ziua de 12 septembrie. Autoturismul a continuat să meargă după impact. Totul s-a petrecut la Cluj Napoca, unde o maşină şi o motocicletă s-au ciocnit duminică. În urma coliziunii, maşina a continuat să meargă și a lovit trei pietoni. O femeie de 60 de ani a murit.
„Pompierii au găsit un autoturism şi motocicletă avariate. Conducătorul motocicletei se afla întins pe jos şi necesita asistenţă medicală, de asemenea, o femeie în vârstă de cca 60 de ani era prinsă sub maşină şi prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. O a doua femeie se afla prinsă sub autoturism, care suferise traumatisme multiple, însă era în stare de conştienţă şi cooperantă. Un alt bărbat se afla in apropiere şi solicita asistenţă medicală”, a transmis ISU Cluj la momentul respectiv.
Sursă foto secundară: ISU Giurgiu