Doliu în lumea filmului. Actorul Michael Cole, care l-a interpretat pe Pete Cochran, unul dintre cei trei polițiști tineri din serialul „The Mod Squad” al anilor 70, a murit, zilele trecute, la vârsta de 84 de ani.
„A murit în pace, în această dimineață, înconjurat de cei dragi, după ce a trăit o viață vibrantă”, au anunțat reprezentanții actorului.
„Michael Cole va rămâne în amintirea noastră pentru spiritul său cald și generos”
„Dincolo de cariera sa, Michael Cole va rămâne în amintirea noastră pentru spiritul său cald și generos. Iubit pentru inteligența, farmecul și compasiunea nemărginită, Cole răspândea bucurie în fiecare cameră în care pășea.
Cu umorul și cu bunătatea sa îi făcea pe cei din jur să se simtă speciali, deseori povestind momente din timpul petrecut la Hollywood sau împărtășind din înțelepciunea din călătoria sa remarcabilă”, se mai spune în comunicat.
Născut pe 3 iulie 1940, în Madison, Wisconsin, Cole a fost distribuit în seriale TV precum „Gunsmoke” înainte de a ajunge să goace în „The Mod Squad”. Serialul ABC a fost difuzat între anii 1968 și 1973, avându-i în rolurile principale pe Peggy Lipton și Clarence Williams III.
”Mod Squad”, un serial de referință
Personajul lui Cole, Pete Cochran, era fiul cu probleme al unor părinți bogați din Beverly Hills, care reușește să se refugieze în munca de ofițer sub acoperire. Serialul, care a cunoscut un mare succes în anii 70, a abordat probleme sociale contemporane, inclusiv avortul, violența domestică și brutalitatea poliției, scrie Variety.
”Mod Squad” a marcat un pas înainte în aducerea, pe micul ecran, a unei culturi americane în schimbare, de la jumătatea secolului trecut.
Serialul a câștigat mai multe nominalizări la Globul de Aur, din 1970 până în 1972, pentru cea mai bună dramă TV pe parcursul celor cinci ani. În 1979, Cole s-a reunit cu Williams și Lipton pentru a relua rolurile în serialul TV „The Return of Mod Squad”.
După „The Mod Squad”, Cole a continuat să joace în seriale precum „Murder, She Wrote”, „Fantasy Island”, „Wonder Woman” și „The Love Boat”.
Ultimul său rol a fost cel din „Grave Misconduct” din 2008
De asemenea, a interpretat rolul lui Henry Bowers în mini-seria „It” a lui Stephen King din 1990 și a apărut în „General Hospital” în rolul lui Harlan Barrett. A mai apărut și în filmele „The Bubble”, „Nickel Mountain”, „Mr. Brooks”. Ultimul său rol a fost cel din „Grave Misconduct” din 2008.
Cole a apărut și pe scenă, jucând în mai multe producții scenice, printre care și ”Pisica pe acoperișul fierbinte”.
Memoriile sale, apărute în 2009, intitulate „I Played the White Guy”, dezvăluiau, cu sinceritate, experiențele sale de la Hollywood.