Tragedie fără margini în România! În urmă cu câteva zile, un băiețel de nici trei ani a fost lovit în plin pe trecerea de pietoni, la fel și tatăl său și fratele său mai mare. Sute de oameni s-au adunat sâmbătă la înmormântarea celui mic, pentru a-l conduce pe ultimul drum.
Din păcate, mezinul a decedat pe loc. Este vorba despre Luca, băiețelul de doi ani care a fost ucis pe o trecere de pietoni din Lețcani, județul Iași. Acesta a fost înmormântat sâmbătă, iar slujba a fost oficiată de trei preoți.
De asemenea, la tristul eveniment au participat sute de persoane. Cortegiul funerar a pornit de la casa familiei îndurerate și a fost deschis de zeci de copii. Cei mici purtau fotografia băiețelului care s-a stins din viață, dar și coroane de flori.
Presa ieșeană spune că în mașina mortuară au fost amplasați, lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al celui mic, și doi urși de pluș mari.
Oamenii care s-au adunat să îl conducă pe ultimul drum pe cel mic au avut coroane și trandafiri și crizanteme de culoare albă.
Familia celui mic suferă enorm
Decesul lui Luca a provocat o durere greu de imaginat în familia acestuia. Mama și bunica au fost cele care au însoțit cortegiul funerar, iar bunica a spus câteva cuvinte îndurerate.
„Domnule, de ce nu ați venit atâția când a trebuit? De ce? Să vorbească! Că lumea nu mai vorbește și nu mai aude lumea… Dragii noștri, îndurerații noștri! Durerea mea sa vorbească, durerea noastră sa nu o aibă nimeni!
Dragul nostru, îngerașul nostru! Fă o minune, Doamne, fă-ți auzită durerea, Luca! Luca, fă o minune pentru întreaga lume, că lumea nu a făcut nimic pentru tine”, a spus bunica lui Luca, potrivit bzi.ro.
500 de persoane au fost la înmormântare
Sute de oameni au participat la înmormântare, dar preoții i-au rugat pe oameni să lase în biserică doar familia și pe cei apropiați. Totuși, slujba a fost transmisă prin stație, având în vedere că acest cortegiu funerar a fost escortat de zeci de polițiști și jandarmi.
Cei mici care au fost prezenți la înmormântare au primit baloane albe, iar atunci când sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Luca a fost scos din biserică, ei au dat drumul baloanelor.
Tragedia care a îndurerat întreaga Românie
Băiețelul de nici trei ani și-a pierdut viața în cursul zilei de miercuri, atunci când, împreună cu tatăl și cu fratele său mai mare traversau strada. Cei trei au fost loviți de un tir, iar cel mic a decedat pe loc.
La momentul respectiv, IPJ Iași spunea „astăzi, 19 aprilie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier mortal, pe DN 28, pe raza localității Lețcani.
Din verificările efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că un autovehicul ar fi acroșat două persoane, una fiind rănită, iar cealaltă a decedat.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. În acest moment, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers”.