Medicul Raluca Olaru, şef al laboratorului de analize medicale la Spitalul CFR Bucureşti, a murit din cauza coronavirus. Anunţul a fost făcut de Federaţia Sanitas.
„Cu profund regret și durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, dr. Raluca Olaru, șef laborator analize medicale la Spitalul CFR, vicepreședinte la Uniunea Sindicală SANITAS CFR și membru în Comisia de Medici a Federației SANITAS, care a pierdut lupta cu virusul ucigaș.
Suntem alături cu gândul și sufletul de toți cei care au avut prilejul să o cunoască și să o aprecieze ca pe un medic și un om cu suflet mare.
Îi vom purta recunoștință veșnică pentru devotamentul profesional și activitatea din cadrul Federației SANITAS.
Sincere condoleanțe familiei ! Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, a transmis Federația SANITAS.
Bilanț COVID 29 octombrie. 481 de decese într-o singură zi
Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.628.501 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.110 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.382.322 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.474 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 205 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 46.911 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 28.10.2021 (10:00) – 29.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 481 decese (237 bărbați și 244 femei), din care 1 anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 481 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 22 la categoria de vârstă 40-49 ani, 41 la categoria de vârstă 50-59 ani, 104 la categoria de vârstă 60-69 ani, 168 la categoria de vârstă 70-79 ani și 141 la categoria de vârstă peste 80 ani.
418 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 43 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 20 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
A fost raportat 1 deces anterior intervalului de referință, survenite în județul Maramureș, în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 480 decese.
Din totalul de 481 pacienți decedați, 441 erau nevaccinați și 40 vaccinați. Cei 40 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 27 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 13 pacienți nu au fost raportate comorbidități.