Tragedie imensă în România. O femeie a murit după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren

Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani. Tragicul accident a avut loc joi dimineața, la o trecere la nivel cu calea ferată din zona localității Răstoliţa, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren.

O femeie a murit după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș a explicat că femeia a fost extrasă din mașină și „a fost declarată decedată de către medicul aflat la fața locului” în ciuda eforturilor depuse de către echipajele SMURD.

„Victima este de sex feminin şi are 48 de ani. Aceasta a fost extrasă din autoturism (…) Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele SMURD în aplicarea manevrelor de resuscitare, victima a fost declarată decedată de către medicul aflat la faţa locului. Traficul feroviar este reluat”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

De asemenea, la locul accidentului s-au deplasat pompierii de la Punctul de lucru Deda şi elicopterul SMURD, iar traficul feroviar a fost blocat pe parcursul intervenţiei.

Sursă foto: Dreamstime