Imagini cu accidentul de la Buftea au apărut pe Facebook
Imagini șocante de la un teribil accident rutier produs, marți, în Buftea. Un bărbat a fost strivit de un TIR, chiar pe trecerea de pietoni.
Într-o postare video pe rețelele de socializare este surprins momentul groaznic. TIR-ul oprește la o trecere de pietoni, pe DN 1A București-Ploiești, în localitatea Buftea, iar pietonul începe să traverseze. Din motive încă necunoscute, vehiculul de mare tonaj a pornit chiar în momentul în care bărbatul era in față și l-a prins sub roata din față-dreapta.
Bărbatul a murit pe loc, după ce a fost târât câțiva metri. Cea mai plauzibilă explicație, până la apariția unei interpretări oficiale a politiei, este că șoferul TIR-ului nu l-a observat pe bătrân.
Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Traficul rutier a fost oprit pe sensul către București, circulându-se alternativ, pe celălalt sens, potrivit INFOTRAFIC.
Datele despre accidente sunt alarmante
Datele pe anul 2022 sunt cel puțin îngrijorătoare. În medie, pe șoselele României s-au produs 76 de accidente zilnic. Alarmant este faptul că în medie, în fiecare zi, patru români și-au pierdut viața în urma unor astfel de accidente. 28.000 de accidente de circulație rutieră cauzatoare de vătămări corporale au avut loc în România în anul 2022, în urma lor suferind 36.000 de persoane, dintre care aproximativ 1.600 și-au pierdut viața.
Ar putea părea doar niște cifre îngrijorătoare, însă toate acestea se traduc în tragedii care marchează nu doar viața persoanelor direct implicate, ci și vieţile altora. Oameni morţi, mame și tați îndurați, soți sau soții cu sufletele sfâșiate, copii rămași fără părinți sau supraviețuitori marcați pentru tot restul vieții – toate acestea nu pot fi măsurate, însă ar putea fi prevenite.
În ianuarie 2022, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 20 privind completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Prin care se reglementează condusul „autodefensiv“. Dar nici până în prezent nu au fost publicate normele de punere în aplicare.
Institutul Național de Statistică preciza în raportul pe 2022 faptul că se constată creșteri ale riscului asociat traficului rutier. Pentru toate tipurile de accidente de circulație rutieră cauzatoare de vătămări corporale. După natura acestora şi modul în care s-au produs, cea mai mare creștere, respectiv 10,2%, fiind semnalată la numărul accidentelor în care este implicat un singur vehicul.