Șoc major pentru finii lui Gheorghe Turda
Luminița și Marian Baicu, finii lui Gheorghe Turda, au trecut printr-un șoc major atunci când femeia care îi ajuta la curățenie în casa lor din Franța a jefuit locuința și a dispărut cu bijuterii în valoare de peste 10.000 de euro. Printre bunurile furate se aflau și verighetele cu care cei doi artiști s-au cununat.
Totul s-a întâmplat atunci când menajera obișnuită nu a putut veni și a trimis-o pe sora ei în loc. După plecarea acesteia, finii lui Gheorghe Turda au constatat că au dispărut bijuteriile.
„Noi avem o femeie care ne ajută cu curățenia. Săptămâna trecută aceasta nu a putut să vină și a trimis-o pe sora ei. Am constatat, după ce a plecat, că ne-au dispărut niște bijuterii. Valoarea acestor bijuterii se ridică la peste 10.000 de euro.
Ne-au dispărut 3 brățări, un lanț, o pereche de cercei, inele și verighetele cu care noi ne-am cununat. Verighetele de la nuntă ne-au rămas mici, le țineam în sertar și ne-am cumpărat altele”, a declarat Lorraine Luminita Baicu.
A încercat să rezolve singură problema
Luminița Baicu este îngrijorată și fiind mai superstițioasă crede că această pierdere poate aduce ghinion familiei sale. Ea a încercat să rezolve problema pe cont propriu, cerându-i femeii să-i returneze măcar verighetele. În caz contrar ea a amenințat că va implica poliția.
„O parte din bijuteriile furate erau cadou de la soțul meu. Eu sunt superstițioasă, se spune că este semn rău. Una din brățări și un inel erau primite de ziua mea anul trecut de la soțul meu. Sincer, nu am apucat să le port.
Am sunat la fata care îmi face curățenie și care a trimis-o pe sora ei. Mi-a spus că nu știe nimic și că sora ei a plecat de urgență în Maroc, la mama lor pentru că se simte aceasta rău. Mi-a spus că sora ei nu este de găsit. I-am dat ultimatum, pentru că s-a rugat de noi, i-am spus că voi apela la poliție dacă nu îmi înapoiază măcar verighetele. Mi-a spus să am răbdare să se întoarcă sora ei și dacă ea le-a luat, mi le va înapoia”, a mai declarat artista.