Ozzy Osbourne este în stare de șoc. Jake E. Lee, fostul lui chitarist, a fost împușcat de mai multe ori în timp ce își plimba câinele. Tragedia s-a întâmplat pe o stradă din Las Vegas.
Jake E. Lee, fostul chitarist al lui Ozzy Osbourne, a fost împușcat de mai multe ori în timp ce își plimba câinele. Tragedia s-a întâmplat pe o stradă din Las Vegas, conform informațiilor publicate de Sky News.
Fostul chitarist al lui Ozzy Osbourne a fost împușcat de mai multe ori
În momentul de față, chitaristul este conștient și „se așteaptă să se recupereze complet”, potrivit sursei menționate.
Jake E. Lee a contribuit la scrierea faimosului album „Bark At The Moon” din 1983.
Managerul trupei rock din care Lee face parte a oferit mai multe informații
Tim Heyne, managerul trupei rock din care Lee face parte în prezent, Red Dragon Cartel, a oferit mai multe informații.
El spune că artist a scăpat „prin harul lui Dumnezeu”, după ce „niciun organ major nu a fost afectat”.
„Prin harul lui Dumnezeu, niciun organ major nu a fost afectat; el este complet receptiv și se așteaptă să își revină complet”, a declarat Tim Heyne.
Poliția din Las Vegas investighează incidentul
Alte declarații a făcut și un purtător de cuvânt al muzicianului. Potrivit acestuia, nu vor fi făcute alte comentarii, deoarece incidentul este investigat de poliție.
„Deoarece incidentul este investigat de poliție, nu vor fi făcute alte comentarii”, a declarat un purtător de cuvânt al muzicianului.
Poliția din Las Vegas a declarat că împușcăturile au avut loc marți, în jurul orei 2:40 dimineața. Totul s-a întâmplat într-un cartier aflat la aproximativ 16 km de bulevardul Strip.
Nu au fost efectuate arestări până în momentul de față
Nu au fost efectuate arestări până în momentul de față. De asemenea, departamentul de poliție a declarat că ancheta este în curs.
Amintim că Lee, în vârstă de 67 de ani, a fost chitarist în mai multe trupe din scena glam metal, în anii 1980.
A cântat pentru trupa lui Ozzy Osbourne din 1982 până în 1987 și a fost implicat ulterior în Badlands.
Tragicul anunț a atras imediat reacții fanilor, care au spus că se roagă pentru sănătatea lui și sunt șocați de cele întâmplate.
„E o nebunie că nici măcar nu-ți mai poți plimba afurisitul de câine acolo”, a scris o persoană.