Cântărețul de muzică populară Ionel Bebe Lazăr trece prin suferințe cumplite după ce a fost diagnosticat cu cancer. Artistul în vârstă de 47 de ani a fost operat de două ori, a slăbit 20 de kg, iar acum face radioterapie, la Institutul Clinic Fundeni.
Drama prin care trece Ionel Bebe Lazăr
„Slăbisem în ultimul timp, am crezut că e de la oboseală, nunți, de la muncă în gospodărie, dar era vorba despre o boală imprevizibilă pe care o duc de un an jumate. Am avut o tumoră pe care am descoperit-o foarte târziu.
Când m-am operat, medicii au constatat că au apărut și alte tumori la vezica urinară, pulmon și ficat. Acum am fost operat a două oară și sunt pe patul spitalului Fundeni. Doamne, să mă fac și eu bine, câte zile oi avea… viață mea e în mâinile lui Dumnezeu.
De un an jumate n-am mai putut să dorm, acum mi-a făcut domnul doctor niște calmante pentru somn”, a declarat Ionel Bebe Lazăr pentru starpopular.ro
Artistul a suferit două operații extrem de grele
După ce a suferit deja două operații de extirpare a tumorilor, cântărețul de muzică populară face acum radioterapie.
”Bine că m-a adus mama mea de cântec popular, Mariana Birica, la un doctor foarte bun la Fundeni, la domnul doctor Cirimbei Ciprian. Cred că mă va pune pe picioare după cum văd, cred că sunt spre bine. Am făcut două ședințe de radioterapie, mai am patru până sâmbătă.
M-am rugat la Dumnezeu, cant și la biserica, am zis că Doamne, viață mea e în mâinile Tale, să mă ajute și pe mine câte zile mai am să trăiesc. Ce o vrea Dumnezeu și doctorii”, a mai spus cântărețul de muzică populară.
Totodată, artistul a mărturisit că nu se mai recunoaște atunci când se uită în oglindă, din pricina multor kilograme pe care le-a pierdut.
”Am slăbit 20 kg! Când mă văd în halul asta, nu-mi vine să cred că sunt eu. Am vrut acum să mă bărbieresc și m-am văzut slab mort. De mâncat am început să mănânc. Dar, probabil își face efectul tratamentul”, a mai spus Ionel Lazăr, potrivit sursei citate.