Anamaria Iorga s-a confruntat cu probleme grave de sănătate
Anamaria Iorga, una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică populară din România, a trecut printr-o perioadă dificilă, care i-a pus viața în pericol, motiv pentru care a lipsit o perioadă lungă de timp de pe rețelele sociale. Ea a decis să se retragă din atenția publică și pentru că a devenit mamă în 2021.
Din fericire, acum, vedeta se simte bine și se află în afara oricărui pericol. Ba mai mult, artista de muzică populară a prins curaj să vorbească despre momentele grele prin care a trecut.
„Din pandemie și până acum, am făcut o pauză mai mare. Nu am fost atât de activă pe rețelele sociale fiindcă am vrut să mă bucur de fetița mea, dar și din cauza unor probleme medicale apărute. La câteva săptămâni după a doua doză de vaccin, am răcit. Am mers la medic și mi-a dat un tratament obișnuit, pe care îl luam de atâția ani, eu având o sensibilitate mai mare la gât. Am făcut alergie după acel tratament și am intrat în șoc anafilactic.
Am ajuns la urgențe. Am stat la Terapie Intensivă o zi și apoi m-au internat o săptămână. Mi s-a declanșat o rinită alergică acută, cu o deviație de sept. Aveam o creastă septonazală. Am făcut tensiune, ceea ce a provocat ruperea membranelor (mi s-a rupt apa) și am născut imediat. Am rămas cu nara dreaptă înfundată timp de opt luni”, a declarat, luni, Anamaria Iorga în cadrul unui interviu acordat pentru FANATIK.
Anamaria Iorga a fost la un pas de moarte
Având un copil mic, pe care îl alăpta, artista de muzică populară nu s-a putut trat. În tot acel timp, i-a fost afectată prezența la evenimente mondene fiindcă îi era foarte greu să cânte. Anamaria Iorga a dezvoltat o ciupercă în sinusul drept și, după spusele doctorului său, putea să se localizeze la ochi sau la cap. Pe scurt, vedeta putea să facă meningită și să moară, „în mod sigur”, după cum ea însăși a zis.
Din fericire pentru ea și familia ei, acea perioadă a trecut, iar acum încearcă să își revină atât fizic, cât și psihic.
„După toate acestea, am încercat să îmi revin atât fizic, cât și psihic. De aceea nu am fost atât de activă în social-media”, a explicat artista de muzică populară.