Este doliu la nivel național în Coreea de Sud, după ce fostul președinte Roh Tae-woo s-a stins din viață. Tragicul anunț a fost făcut de către Spitalul Unversitar din Seul.
Doliu uriaș! Un fost lider s-a stins din viață: Ca fost președinte, mă simt extrem de rușinat
Spitalul Universitar din Seul, citat de presa internațională, informează că fostul președinte sud-coreean Roh Tae-woo, un veteran de război decorat care a jucat un rol crucial, dar controversat, în trecerea țării de la regimul liderilor autoritari la alegeri democratice libere, s-a stins din viață în cursul zilei de marți. Cauzele decesului nu au fost făcute public.
Fostul lider sud-coreean avea probleme de sănătate încă din 2002. Atunci a fost operat de cancer la prostată, fiind spitalizat de mai multe ori în ultimii ani.
Imaginea sa politică a avut de suferit
Pe parcursul câtorva decenii, imaginea publică a lui Roh Tae-woo s-a schimbat, de cel care punea la cale lovituri de stat militare la primul președinte sud-coreean ales în mod democratic.
El și-a încheiat însă cariera politică în dizgrație, cu o condamnare la închisoare pentru trădare și corupție.
„Acum mă simt extrem de rușinat pentru că sunt un fost președinte”, spunea Roh Tae-woo în 1995 într-un discurs televizat, prezentând scuze în mod public pentru obținerea ilegală a peste 650 de milioane de dolari în timpul mandatului său.