Potrivit biroului de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei, preotul militar Radu-Cosmin Bogdan a murit miercuri, 23 septembrie, după ce a pierdut lupta cu coronavirusul.
Acesta a fost internat acum zece zile la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara. Din păcate medicii nu i-au putut salva viața preotului militar.
“Cu adâncă durere în suflet anunţăm că preotul militar ic. stav. dr. Radu-Cosmin Bogdan (1983-2020) a trecut la cele veşnice în ziua de 23 septembrie 2020, după o scurtă şi foarte grea suferinţă.
Părintele Radu-Cosmin Bogdan s-a născut în Timişoara, la 13 iunie 1983, într-o familie de buni creştini ortodocşi, care i-au oferit o creştere şi o educaţie aleasă”, a transmis biroul de presă al Arhiepiscopiei.
De ce a murit părintele
Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara au declarat că părintele Radu-Cosmin Bogdan a murit în urma unui stop cardiorespirator.
Acesta suferea de obezitate de grad I, care prezintă un risc crescut de complicaţii în cazul infectării cu noul coronavirus SARS-Cov-2, dar nu a avut alte comorbidităţi.
S-a făcut un apel pentru donarea de plasmă
Imediat după ce a fost internat la spital, cei de la Spitalul Militar din Timişoara au făcut un apel la cei vindecaţi de coronavirus să doneze plasmă pentru vindecarea preotului militar.
„Preotul Militar al Garnizoanei Timişoara, Părintele Radu Bogdan a fost diagnosticat cu COVID-19 şi este internat la Spitalul Victor Babeş secţia ATI.
Facem un apel la pacienţii care au trecut prin boala şi doresc să doneze plasma Grup B III Rh pozitiv pentru tratamentul transfuzional care să crească şansa de însănătoşire a părintelui”, au anunţat cei de la Spitalul Militar, în 12 septembrie, citat de adevărul.ro.
Cine a fost Radu-Cosmin Bogdan
Radu-Cosmin Bogdan a urmat cursurile clasei de teologie din cadrul Colegiului Naţional „Carmen Sylva” din Timişoara.
În anul 2007 a obţinut licenţa în Teologie la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, după care şi-a desăvârşit pregătirea teologică prin obţinerea, în anul 2013, a titlului de Doctor în Teologie din partea Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
În perioada 2015-2018 urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Specializarea Pedagogie Muzicală.
“A fost hirotonit diacon în anul 2007, şi a slujit la Catedrala mitropolitană din Timişoara, la mai multe biserici din oraş, dar şi ca diacon de ceremonie al Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Hirotonia întru preot a primit-o în 2010, imediat fiind numit prin concurs ca preot militar la Brigada 18 infanterie Banat, calitate în care a slujit şi la biserica parohiei Timişoara Cetate din Piaţa 700.
În anii 2007-2008, părintele Radu a fost cadru didactic asociat la Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara, unde a predat Muzica bisericească şi Ansamblul coral, iar din anul 2011 până în prezent a activat ca şi cadru didactic asociat la Departamentul de Studii Româneşti din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara.
În paralel, a dirijat şi a condus mai multe ansambluri corale, în mod deosebit remarcându-se prin activitatea coralei bărbăteşti Theoforos a Arhiepiscopiei Timişoarei”, a mai transmis Arhiepiscopia, mai arată sursa anterior citată.