Şapte persoane au fost rănite, vineri, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 1, eveniment în care au fost implicate o autoutilitară şi trei autoturisme. Traficul în zonă a fost blocat minute în șir. Accidentul s-a produs între localităţile Olteţ şi Viştea, din judeţul Braşov.

Potrivit ISU Braşov, sunt 7 victime, dintre care una încarcerată. Acolo s-au deplasat elicopterul SMURD Brasov, 3 echipaje SMURD, 2 ambulanţe SAJ, 1 echipaj pentru descarcerare, 3 echipaje cu apă şi spumă.

Primele verificări ale poliţiştilor arată că o autoutilitară care circula dinspre Braşov spre Sibiu a intrat pe contrasens, pe DN 1, iar din această cauză alte trei autoturisme au intrat în coliziune fie cu autoutilitara, fie între ele. În urma impactului, una dintre maşini a fost aruncată în afara carosabilului.

Circulaţia este blocată, iar poliţiştii fac cercetări pentru lămurirea condiţiilor şi a circumstanţelor în care a avut loc accidentul.

sursa foto/IPJ Brașov

Accident mortal în Arad

O mașină marca Smart a ajuns în câteva clipe în morman de fiare pe centura Aradului. Bărbatul care se afla la volan nu a avut nicio șansă de supraviețuire.

Anchetatorii spun că a acesta a pătruns pe sensul opus de mers și s-a izbit violent de un TIR. Conform IPJ Arad, accidentul a avut loc joi, 20 aprilie, în împrejurări, deocamdată, necunoscute.

“Pe data de 20 aprilie a.c., în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe centura N-V a Aradului a avut loc un accident mortal. În jurul orei 14:00, un bărbat de 42 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, la km. 549+500 m, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 33 de ani, din județul Timiș.

În urma impactului, șoferul autoturismului a decedat. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.”

A intervenit descarcerarea

La locul accidentului fost alocate la intervenţie forţe ale pompierilor militari, un echipaj de descarcerare şi un echipaj medical SMURD.

„În urma accidentului a rezultat o victimă (un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani) încarcerată, în stare de inconştienţă. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Din păcate, victima a suferit leziuni incompatibile cu viaţa iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului SMURD”, a transmis ISU Arad. Pompierii au acţionat şi pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.